Luminația sau Sărbătoarea Morților. Tradiții, superstiții și semnificații uitate

* în fiecare an, la început de noiembrie, cimitirele se aprind de lumină * la Iași, mii de oameni merg cu flori și colivă, rostind rugăciuni pentru cei plecați * Luminația, cunoscută și ca Ziua Morților, este o sărbătoare care unește vii și adormiți, păstrând vie legătura dintre lumi

În fiecare toamnă, la început de noiembrie, Iașul se îmbracă într-o liniște aparte. În cimitirele sale vechi, flăcările lumânărilor aprinse tremură printre cruci, iar aerul rece al serii poartă miros de ceară și rugăciune. Este Luminația – Sărbătoarea Morților – o zi a legăturii dintre lumi, a dorului care nu piere și a iubirii care nu moare.

Ziua Morților, prăznuită pe 2 noiembrie, este precedată de seara de pomenire din 1 noiembrie, când mormintele se luminează mai tare decât în noaptea Învierii. Rădăcinile acestei sărbători coboară până în vechile rituri celtice dedicate zeului Samhain, când, la trecerea dintre anotimpuri, oamenii credeau că spiritele celor morți se întorc printre vii pentru o noapte. Biserica Romano-Catolică a încreștinat treptat aceste practici, iar Papa Bonifaciu a fixat în secolul al IV-lea o zi specială pentru cinstirea tuturor sfinților și martirilor, cunoscuți și necunoscuți. Mai târziu, din anul 1004, ziua de 2 noiembrie a devenit momentul oficial al pomenirii morților – tradiție care s-a răspândit în toată Europa și a pătruns, prin zonele de influență apuseană, și în Transilvania, Banat, Crișana și Moldova.

În Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică, echivalentul acestei sărbători este Duminica Tuturor Sfinților, prăznuită după Rusalii. Totuși, în zonele unde tradițiile s-au împletit, precum nordul Moldovei, credincioșii ortodocși și catolici sărbătoresc Luminația împreună, aprinzând lumânări și rugându-se pentru sufletele celor adormiți.

Noaptea flăcărilor sfinte

La Iași, Luminația are o putere tainică. Cimitirul Eternitatea devine, în această seară, o catedrală în aer liber. Pe aleile largi, oameni de toate vârstele vin cu flori, colivă și vin, curăță mormintele, rostesc rugăciuni și povestesc despre cei plecați. Liniștea este plină de prezență. La lumina slabă a candelelor, numele de pe cruci par să se ridice din piatră, iar orașul respiră un aer de reculegere și continuitate.

Tradițiile păstrate sunt simple și pline de sens. În ajunul Luminației, nu se muncește și nu se spală haine, pentru că ziua este dedicată reculegerii. Se spune că nu este bine ca la mormântul cuiva drag să vină o persoană cu care s-a certat toată viața, căci împăcarea trebuie să se facă mai întâi în inimă. Nu se dă de pomană alcool înaintea unei mese calde, iar pomenile trebuie să fie alese cu grijă: pâine, colivă, mâncare gătită, fructe, apă curată. În unele sate, copiii duc apă proaspătă la morminte înainte de răsărit – un gest simbolic al purității și al recunoștinței.

Slujbele se țin până târziu în noapte. Preoții citesc pomelnice lungi, iar vocile lor se amestecă cu murmurul vântului. Biserica îi numește pe cei plecați „adormiți”, nu „morți”. Hristos a spus: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme.” A adormi înseamnă a trece într-o altă formă de existență, nu a dispărea. De aceea, pomenirea morților nu este un ritual al tristeții, ci o formă de credință în înviere și de iubire care traversează timpul.

Se spune că, în noaptea Luminației, sufletele celor plecați coboară pe pământ pentru o clipă, să-și vadă casa și neamul. De aceea se aprind lumânări în ferestre și se lasă mâncare pe masă. „Să nu rămână nimeni flămând în noaptea marelui dor”, spun femeile bătrâne.

În ultimii ani, tradiția s-a adaptat vremurilor, fără a-și pierde sensul. În orașele mari, primăriile organizează transport gratuit spre cimitire, iar asociațiile culturale propun ateliere de colivă și povești pentru copii, pentru ca cei mici să înțeleagă rostul acestor gesturi. Unii aprind lumânări LED, alții păstrează flacăra adevărată, dar ceea ce contează e lumina dinăuntru.

În seara de 1 noiembrie, când flăcările se aprind la mormintele celor plecați în eternitate, cimitirele devin o mare de lumină tăcută. E ca și cum toate dorurile s-ar aduna într-o singură respirație, ca și cum între cer și pământ s-ar deschide o punte. Pe ea trec rugăciunile celor vii și binecuvântările celor plecați. Luminația nu este doar o sărbătoare a morților, ci o celebrare a iubirii care nu apune niciodată.

Maura ANGHEL