Modernizarea Spitalului de copii a debutat cu o operaţie-record

1spital2
1spital3

Dimensiune font:

| 13-06-2019 11:32

 

* la Spitalul de copii a avut loc o operaţie care a durat 22 de ore, unui copil fiindu-i reconstruit braţul smuls * operaţia a atras şi atenţia unui reputat medic din Japonia, care a sosit la Iaşi pentru a susţine un curs şi a participa la diferite intervenţii

 

 

Au început lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria Iaşi”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA (aproximativ 27 milioane de euro), contribuţia Consiliului Judeţean fiind de 33.250.668,77 lei.

Cel mai mare proiect cu finanţare europeană din Regiunea Nord-Est prevede lucrări de refacere a infrastructurii, izolare termică a faţadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planşeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operaţie şi cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obţinerii apei calde de consum, se vor efectua lucrări de modernizare a instalaţiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri cu eficienţă energetică ridicată. „Astăzi, când deja constructorii sunt prezenţi în spital, când organizează modul în care se vor desfăşura lucrările şi vor prelua spaţiul în viitorul foarte apropiat, a dus în sfârşit la o senzaţie de uşurare din partea noastră, a medicilor, vedem că lucrurile se întâmplă într-adevăr şi vor avea o finalitate frumoasă”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul Spitalului pentru Copii, Radu Terinte.

Spitalul „Sfânta Maria” este singura unitate medicală multidisciplinară din zona Moldovei care asigură servicii unice pentru segmentul de vârstă 0-18 ani, deservind aproape 800 de mii de copii, potenţiali pacienţi. „Acest spital nu a mai avut din anii 1970 astfel de investiţii. Ca noutate, aş vrea să vă spun că funcţionează aici un Centru de Excelenţă pentru arşi, astfel că pacienţii care au arsuri de peste 60 la sută pot fi trataţi aici, la Spitalul Sf. Maria. Doresc să subliniez faptul că suntem singurii din ţară care utilizăm noua tehnologie, o pompă cu vacuum, care se foloseşte pentru arsuri. Dacă Institutul de Cercetări de la Bucureşti abia acum încearcă să îl implementeze, la noi se foloseşte de un an de zile. Tot ca o noutate pe ţară, vă pot spune că la Sf. Maria se foloseşte un dispozitiv de separare a celulelor stem, o nouă formă de refacere a pielii”, a spus Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi. Unitatea medicală va fi reabilitată în întregime, atât partea de structură, arhitectură, cât şi partea de instalaţii. La finalul lucrărilor pacienţii din toată zona Moldovei vor beneficia de condiţii moderne de tratament, reabilitarea ducând la creşterea eficienţei energetice a celor 3 corpuri componente ale imobilului dat în folosinţă în anul 1970, care are o suprafaţă construită la sol de 2817 mp şi una utilă de 18.668,38 mp.

Operaţie-record de 22 de ore

La întâlnirea de ieri a fost prezentată şi activitatea Compartimentului de Chirurgie Plastică, unde sunt îngrijiţi inclusiv copiii cu arsuri foarte grave. Departamentul, singurul de acest gen din Moldova şi unul dintre puţinele din ţară, a fost înfiinţat în 2010, la iniţiativa dr Sidonia Susanu, care îl coordonează. „Până în 2017 a avut un singur medic, acum numărul s-a dublat”, a spus zâmbind dr Susanu, apoi a precizat şi numărul intervenţiilor derulate în compartiment – 7.000 până în prezent. Timpul cel mai mic de intervenţie a fost de 30 de minute, iar cel mai mare, de 22 de ore, recordul fiind înregistrat în urmă cu două săptămâni. Pacientul, Andrei Moise, de 16 ani, din localitatea Slatina Găineşti, judeţul Suceava, a fost adus la spital cu mâna smulsă. „Am suferit un acccident în timp ce lucram la câmp. Mergeam în spatele utilajului, am alunecat şi mi-am prins mâna. Nu am simţit nimic atunci, am leşinat şi m-am trezit la spital după operaţie”, am aflat de la pacientul tratat cu succes de echipa dr Susanu.

Andrei va pleca astăzi acasă şi îşi va putea construi viitorul aşa cum şi-l doreşte. „Doamna doctor a făcut o minune, m-a salvat, a spus adolescentul. Operaţia-record de la Spitalul „Sfânta Maria” a atras atenţia şi unui reputat medic din Japonia, care a sosit la Iaşi pentru a susţine un curs şi a participa la diferite intervenţii. Este vorba despre prof. dr. Yoshiaki Hosaka, profesor emerit la Universitatea Showa şi directorul Compartimentului de Chirurgie Estetică de la Spitalul General din Tokyo.

În Compartimentul de Chirurgie Plastică replantările de membre nu sunt o noutate şi sunt tratate cu o rată mare de succes, la fel ca şi cazurile foarte grave de arsuri. Cel mai grav caz a fost al unui bebeluş de 6 luni, care a sosit la spital cu arsuri de peste 60 la sută din suprafaţa corpului şi a fost salvat. Rata mare de reuşită în cazul operaţiilor dificile este posibilă şi prin dotările de excepţie din compartiment, dar şi printr-o procedură foarte rar întâlnită în România. Este vorba despre tratamentul cu presiune negativă, care se foloseşte în rutina unităţii medicale de trei ani. Procedura este foarte eficientă, a fost preluată de la spitalul din Gratz (Austria) şi ajută mult prin creşterea fluxului sanguin la locul plăgii, ceea ce favorizează vindecarea, inclusiv obţinerea unui rezultat estetic foarte bun.

La finalul întâlnirii de ieri s-a precizat şi că Centrului de excelenţă pentru arşi i se vor adăuga alte două – unul pentru oncopediatrie şi altul pentru cardiologie pediatrică.

Florentina SANDU, Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

 Stand-Up Comedy. Un şofer beat s-a autodenunţat
27/12/2019 11:49

 În prima zi de Crăciun, puţin duă pranz (ora 16.00), nişte săteni din Vicovu de Sus, adunaţi la o discuţie şi-un pahar de rachiu au văzut „live” cum un autoturism rulează zigza ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Ministrul Sănătăţii vrea să eficientizeze întreg sistemul medical românesc
14/12/2019 00:14

* „În Romania s-a investit prea puţin şi sărăcia este mult prea greu de manageriat. Susţinem programul de investiţii in infrastructură dar, pe de altă parte, nu vom incuraja furtul şi lipsa ...

Unu din zece români infectaţi cu HIV este ieşean!
04/12/2019 00:16

* deşi in ultima perioadă a scăzut considerabil numărul de infecţii, in Romania sunt inregistrate 16.190 persoane cu HIV, 1.537 fiind ieşeni! * pentru tratamentul acestora au fost alocaţi, doar in acest ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

Campanie internațională de prevenire a violenței
25/11/2019 12:04

Politia Romană, alături de organizatii din tara noastră si agentii de aplicare a legii din Bulgaria si Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare impotriva violentei bazate pe gen.&nbs ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei