Noua carte de identitate electronică, eliberată și la Iași
Dimensiune font:
Noile cărți de identitate electronice se pot solicita, începând de joi, și la Iași. Județul Iași se află pe lista celor 6 noi județe unde se pot elibera noile variante ale cărților de identitate, cele de mărimea unui card bancar. În prima zi, toate locurile scoase pentru programările online pe luna mai s-au în câteva minute!
Joi, mai multe persoane au venit să își facă buletinul în varianta nouă, mai ales ca a fost fără programare și mai este și gratuit.
Pentru varianta nouă a cărții de identitate programările se fac tot online, dar nu pe site-urile direcției de evidență a populației, ci pe site-ul hub.mai.gov.ro. „Eliberăm carte electronică doar persoanelor cu vârsta peste 14 ani și prima eliberare este gratutită. Sunt necesare aceleași documente, deocamdată am avut un număr mai limitat de locuri, dar le vom crește pe parcurs, avem două birouri care lucrează doar pentru aceste buletine noi”, spune Marius Bodoga, director Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași.
Eliza, o tânără de 18 ani a vent să-şi facă buletinul, dar a greşit ziua programării şi astfel s-a ales cu o variantă nouă a cărţii de identitate. „Am venit să-mi fac buletinul. Când am intrat, am aflat că-l pot face aici, fără programare, pe cel noi. Am greșit programarea şi trebuie să-l facem pe cel electronic. Mi se pare foarte ok, mult mai comod”, spune tânăra.
Alți ieșeni au venit în mod special din prima zi pentru a face alt buletin. Chiar dacă actul de identitate nu este expirat, acesta poate fi schimbat cu varianta nouă. „Trebuia să-mi schimb domiciliuș și am vrut cu ocazia asta să îmi iau și această variantă nouă. Mai compactă, înțeleg că urmează și o variantă ca să poată să fie pusă și pe telefon”, spune un tânăr din Iași.
„Mult mai comodă și mult mai practică. Sperăm ca pe viitor să conțină mai multe informații, să fie totul mai digital, poate și permisul în el”, explică o altă femeie.
Până acum acestea erau disponibile doar la Cluj și București.
Pe lângă Iași, de joi se mai poate face buletinul nou și în Constanța, Brașov, Timișoara, Oradea și Ploiești.
Unul dintre elemente noii cărți electronice de identitate este reprezentat de introducerea unor cititoare speciale care validează vârsta fără divulgarea datelor personale. Sistemul are rolul de a limita accesul minorilor la achiziția de tutun și alcool.
Pe parcurs, funcția aceasta va fi integrată și în platformele online ale instituțiilor publice, oferind o alternativă sigură la actualele metode de validare – bazate doar pe declarații. Totodată, autoritățile lucrează la interconectarea acestui sistem cu platformele bancare pentru a combate frauda și a crește precizia în procesul de identificare a clienților.
Cu noua carte de identitate electronică, cetățemii vor avea acces la serviciile publice de la distanță, precum emiterea cazierului judiciar sau pentru înmatricularea vehiculelor, fără prezență fizică la ghișeu.
Termenul de valabilitate al noii cărți de identitate electronică este de 5 ani pentru minori, pentru grupa de vârstă 14 și 18 ani, și de 10 ani pentru majori. Cartea electronică este gratuită, reemiterea din cauza pierderii sau a deteriorării fiind taxată cu 67 de lei. Carmen DEACONU, Maria STANCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau