INCHIDE

Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?

Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?

Polițiștii Biroului Rutier au ieșit, pe 6 octombrie, în municipiu pentru a verifica exact acele abateri care dau zilnic peste cap traficul: blocarea intersecțiilor, claxonatul abuziv și conducerea agresivă.

Rezultatul? 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.383 de lei, după 60 de testări alcoolscopice.

Însă, în comunicatul de la IPJ lucrurile sunt un pic mai alambicate. Pentru claxon folosit abuziv a fost dată o singură amendă. Pentru pătrunderea într-o intersecție blocată au fost aplicate două sancțiuni, iar alte cinci amenzi au vizat pătrunderea în intersecții dirijate prin semafoare, atunci când prin această manevră era blocată circulația.

În total, doar 8 dintre cele 72 de sancțiuni au vizat direct problemele de trafic enumerate în comunicarea acțiunii. Restul de 64 de amenzi? Poliția precizează doar că au fost aplicate pentru „alte abateri”.

Și aici apare dilema… Care sunt aceste abateri și cât de mult au avut legătură cu scopul anunțat al acțiunii, nu ni se spune!

În plus, polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare, semn că în trafic au fost descoperite și alte nereguli.

Așadar, după o zi de controale în traficul ieșean, bilanțul arată astfel: 72 de amenzi, peste 34.000 de lei încasați, 5 certificate retrase și doar 8 sancțiuni pentru cele două mari probleme de trafic explicit menționate.

Iar pentru șoferii care stau zilnic blocați în intersecții, un sfat de la Rutieră: Nu vă înghesuiți!

Andrei TURCU