Poli Iași, datorii uriașe către foștii jucători! Cine și cât are de încasat
* în fruntea listei se află Florian Kamberi - 306.159 lei, Boben Matija - 221.510 lei, Goncalo Filipe Carmo Teixeira - 214.830 lei, Nicolas Samayoa - 202.694 lei, Adama Diakhaby - 171.580 lei, Marchioni Garobbio - 164.398 lei, Tailson Pinto Goncalves - 149.098 lei, Alin Roman - 147.261 lei * antrenorii Tony Da Silva și Vasile Miriuță au de recuperat aproape 200.000 de lei
Politehnica Iași se prăbușește sub povara unor datorii uriașe, iar decizia ANAF de a bloca transferul echipei către noul club al Primăriei a pus practic punct speranțelor de a vedea formația ieșeană în viitorul sezon al Ligii a II-a. În spatele acestui deznodământ se ascunde o gaură financiară de peste 4,5 milioane de euro, cu milioane datorate statului și sute de mii de lei restante către jucători, antrenori și colaboratori.
ANAF a spus „NU”! Planul Primăriei s-a prăbușit
Ultima variantă de salvare a Politehnicii Iași a fost respinsă chiar de principalul creditor al clubului. Deși Consiliul Local aprobase transferul dreptului de participare în Liga a II-a către CSM Iași 2020, Federația Română de Fotbal avea nevoie și de acordul Adunării Creditorilor.
Acest acord nu a mai venit. ANAF, creditorul dominant în procedura de insolvență, a votat împotriva cesiunii locului din Liga a II-a, considerând că operațiunea ar afecta recuperarea creanțelor. Fără această aprobare, Politehnica Iași nu a mai avut posibilitatea de a se înscrie în campionat.
În cele din urmă, autoritățile locale au fost nevoite să schimbe complet strategia, iar CSM Iași 2020 va evolua în Liga a III-a, după fuziunea cu ACS USV Iași.
Peste 4,5 milioane de euro datorii
Situația financiară a clubului este dramatică. Potrivit documentelor din dosarul de insolvență, masa credală depășește 19,47 milioane de lei, însă valoarea totală a obligațiilor clubului trece de 4,5 milioane de euro, dintre care aproximativ 2,6 milioane de euro reprezintă datorii către bugetul de stat.
Structura creanțelor este impresionantă: creanțe salariale - 4.838.235 lei, creanțe garantate (ANAF) - 13.266.553 lei, creanțe bugetare (Consiliul Județean Iași) - 63.750 lei, creditori chirografari: 1.307.118 lei.
Fotbaliștii care au de recuperat cele mai mari sume
Foștii jucători ai Politehnicii figurează cu creanțe consistente.
În fruntea listei se află: Florian Kamberi - 306.159 lei, Boben Matija - 221.510 lei, Goncalo Filipe Carmo Teixeira - 214.830 lei, Nicolas Samayoa - 202.694 lei, Adama Diakhaby - 171.580 lei, Marchioni Garobbio - 164.398 lei, Tailson Pinto Goncalves - 149.098 lei, Alin Roman - 147.261 lei, Guilherme Soares - 145.278 lei, Mihai Bordeianu - 138.599 lei.
Lista continuă și cu membri ai fostului staff tehnic. Antrenorii Tony Da Silva și Vasile Miriuță au de recuperat aproape 200.000 de lei, iar printre creditori se mai află Jesús Fernández Collado, Rareș Ispas și Silviu Lung.
Pentru suporterii ieșeni, vestea este una dureroasă: clubul care a reprezentat ani la rând orașul în primele două ligi ale României se află într-unul dintre cele mai dificile momente din existența sa, iar revenirea pare, în acest moment, mai complicată ca oricând. Daniel LEONTE