INCHIDE

Doi artiști ieșeni, în juriul Concursului Internațional Enescu. Participare record din 55 de țări

Doi artiști ieșeni, în juriul Concursului Internațional Enescu. Participare record din 55 de țări

Doi artiști ieșeni, în juriul Concursului Internațional Enescu. Participare record din 55 de țări

* directorul general al Filarmonicii „Moldova”, Bujor Prelipcean, și pianista Raluca Știrbăț vor evalua o parte din tinerii muzicieni înscriși la ediția aniversară din 2026 * cei doi intră în jurii cu autoritatea unor cariere importante și cu o contribuție directă la promovarea creației lui George Enescu

Două personalități ale muzicii ieșene vor face parte din juriile Concursului Internațional George Enescu 2026. Bujor Prelipcean va evalua concurenții Secțiunii Vioară, iar Raluca Știrbăț va juriza competiția de pian.

Bujor Prelipcean, peste o jumătate de secol în elita muzicii

Director general al Filarmonicii „Moldova” din Iași, Bujor Prelipcean este unul dintre muzicienii care au marcat viața camerală românească. În 1973 a fondat Cvartetul de coarde „Voces”, considerat unul dintre cele mai longevive și valoroase ansambluri românești. Cu „Voces”, violonistul a fost laureat al competițiilor internaționale de la Colmar, Bordeaux și Hanovra și a realizat înregistrări de referință, între care integrala lucrărilor camerale de George Enescu și integrala cvartetelor de Beethoven. Este Cetățean de Onoare al Iașului și a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.

Raluca Știrbăț a dus muzica lui Enescu la Viena

Raluca Știrbăț și-a construit o carieră solidă între Iași și Viena, cu apariții pe scene precum Musikverein, Konzerthaus, ORF RadioKulturhaus și Mozarteum Salzburg, dar și în festivaluri din Europa, Statele Unite și Asia. Pianista a fondat Societatea Internațională George Enescu din Viena, a publicat volumul „George Enescu – Creația pentru pian”, a îngrijit ediții ale partiturilor sale și a inițiat campania pentru salvarea Casei Enescu de la Mihăileni. Activitatea sa a fost recompensată, între altele, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler și distincția „Mesager al integrării”, acordată în Austria.

Concursul care a deschis drumul marilor artiști

Miza Concursului Enescu depășește valoarea premiilor. În palmaresul său se află artiști deveniți repere internaționale: Radu Lupu, câștigător al Secțiunii Pian în 1967, Elisabeth Leonskaja, premiul I în 1964, Silvia Marcovici, câștigătoarea competiției de vioară din 1970, Alexandru Tomescu, premiul I în 1999, și Nemanja Radulović, câștigător în 2001. Competiția nu a reprezentat debutul absolut al tuturor, dar a contribuit la afirmarea lor internațională.

Ediția a XX-a a stabilit un record: 819 înscrieri din 55 de țări, dintre care 756 pentru secțiunile compoziție, violoncel, vioară și pian. După preselecții, 150 de tineri instrumentiști au fost invitați la București. Premiile depășesc 35.000 de euro pentru fiecare secțiune instrumentală, iar laureații vor beneficia de mentorat și de apariții în edițiile din 2027 și 2029 ale Festivalului Enescu.

Concursul începe pe 23 august.

Maura ANGHEL