Drama ascunsă după închiderea centrului de la Dumbrava!
* trei beneficiari au murit, sute de persoane vulnerabile au fost mutate în toată țara * o femeie de 62 de ani, transferată într-un centru din Botoșani, a fost preluată de familie, după ce nepoata sa a solicitat reintegrarea acesteia
La câteva săptămâni după relocarea celor peste 400 de beneficiari din centrul de la Dumbrava, Ministerul Muncii prezintă primul bilanț complet. Cifrele arată dimensiunea uneia dintre cele mai ample operațiuni de relocare a persoanelor vulnerabile din ultimii ani: 394 de oameni au fost redistribuiți în 20 de județe, 15 au ajuns în spitale, iar trei persoane și-au pierdut viața.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că situația este monitorizată permanent, după cele 79 de controale efectuate pe teren de inspectorii sociali.
Potrivit datelor oficiale, din cei 409 beneficiari relocați, 15 au necesitat internare în spitale, iar trei persoane au decedat. Doi dintre cei decedați se aflau deja sub supraveghere medicală, iar al treilea caz fusese anunțat anterior în județul Mureș.
În plus, alți cinci beneficiari transferați inițial în centre sociale au fost ulterior internați în unități medicale.
Un beneficiar a dispărut, o femeie s-a întors în familie
Raportul scoate la iveală și două situații aparte.
Un bărbat de 45 de ani, cazat într-un centru din județul Bihor, a fugit din centru, iar Poliția îl caută în continuare.
În schimb, o femeie de 62 de ani, transferată într-un centru din Botoșani, a fost preluată de familie, după ce nepoata sa a solicitat reintegrarea acesteia.
Datele Ministerului Muncii arată amploarea problemelor sociale descoperite după relocare: 384 de persoane au beneficiat de evaluare inițială, doar 126 au trecut printr-o evaluare complexă, pentru 197 a fost întocmit un plan individual de intervenție.
Situația documentelor este la fel de îngrijorătoare: 190 de persoane nu aveau acte de identitate valabile, iar autoritățile au fost nevoite să înceapă procedurile pentru stabilirea identității sau emiterea unor noi documente.
De asemenea, 115 beneficiari trebuie evaluați pentru încadrarea într-un grad de handicap, iar numai 156 de persoane figurează cu venituri.
Dragoș Pîslaru afirmă că toate cazurile sunt urmărite în continuare și că noi informații vor fi făcute publice pe măsură ce situația beneficiarilor evoluează.
Bilanțul arată însă că, dincolo de mutarea fizică a sutelor de persoane vulnerabile, autoritățile se confruntă acum cu provocări uriașe privind asistența medicală, integrarea socială și refacerea identității legale a multor beneficiari.
Carmen DEACONU