Clipe de coșmar la Ciurea! Un tânăr de 18 ani a căzut într-un puț de 20 de metri
Momente dramatice în comuna Ciurea, județul Iași! Un tânăr de 18 ani a fost la un pas de moarte după ce a căzut într-un puț îngust, cu o adâncime de aproximativ 20 de metri. Intervenția salvatorilor s-a desfășurat contracronometru, iar fiecare minut a fost decisiv.
Incidentul s-a produs pe strada Dogarilor, unde un apel la 112 a mobilizat de urgență echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași.
Coborâre dificilă într-un puț de numai 50 de centimetri diametru
La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, un autovehicul de intervenție și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM).
Salvatorii au descoperit că tânărul căzuse accidental într-un puț extrem de îngust, cu un diametru de aproximativ 50 de centimetri. Din fericire, acesta era conștient în momentul sosirii pompierilor, ceea ce a oferit o șansă importantă pentru o intervenție reușită.
Pompierii militari ai ISU Iași, împreună cu voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ciurea, au reușit să extragă victima în siguranță din adâncul puțului.
După evaluarea medicală efectuată la locul intervenției, medicii au constatat că tânărul prezenta suspiciuni de fracturi costale, fiind transportat de urgență la UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, unde va fi supus unor investigații și tratament de specialitate.
Avertismentul pompierilor
În urma acestui incident, ISU Iași atrage atenția asupra pericolului reprezentat de puțurile și fântânile nesecurizate.
Salvatorii recomandă proprietarilor să monteze capace rezistente și să împrejmuiască aceste zone pentru a preveni accidente similare. De asemenea, accesul în puțuri trebuie făcut doar cu echipamente adecvate și cu respectarea strictă a măsurilor de siguranță.
Intervenția rapidă a echipajelor de salvare a făcut diferența între viață și moarte, iar tânărul a fost scos la timp din capcana adâncă de 20 de metri. Andrei TURCU