INCHIDE

Premieră națională, la Spitalul de Recuperare

Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare

Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi a devenit, în această lună, primul centru din România care a utilizat robotul Otodrive (MED-EL, Austria) pentru o intervenţie de implant cohlear.

Prin acest pas, Iaşul şi, implicit România, se numără printre primele ţări din Europa care introduc asistenţa robotică în chirurgia implantului cohlear. „Această tehnologie oferă un nivel de precizie şi stabilitate dificil de atins manual. Inserţia lentă şi constantă protejează structurile fine ale urechii interne şi ajută la păstrarea auzului rezidual al pacientului, explică dr. Luminiţa Rădulescu, liderul echipei chirurgicale.

Aparatura este destinată atât adulţilor, cât şi copiilor. Cu excepţia cazurilor cu malformaţii cochleare, robotul ajută restaurarea auzului cu protejarea maximă a structurilor naturale.

În cadrul intervenţiei de la Spitalul de Recuperare s-a utilizat implantul Synchrony 2 (MED-EL), cu un porte-electrod Flex Standard, ales pentru caracteristicile sale atraumatice şi compatibilitatea perfectă cu sistemul robotic.

Aparatul, achiziţionat cu sprijinul UMF “Grigore T. Popa”, este un sistem robotic portabil, conceput pentru a oferi control maxim în etapa cea mai delicată a implantării cohleare: inserţia electrodului în cohlee. 

Pentru prof. univ. dr. Luminița Rădulescu fiecare implantare trebuie să fie sigură, atraumatică și reproductibilă.  „Otodrive ne permite exact acest lucru, combinând precizia robotică cu expertiza chirurgicală pentru a proteja auzul rezidual şi a optimiza rezultatele. Compact şi uşor de transportat, robotul poate fi instalat rapid în sala de operaţie şi se integrează fără dificultate în fluxul chirurgical obişnuit. El permite o viteză de inserţie reglabilă între 0,1 şi 1 mm/s, oferind o manevră stabilă şi repetabilă, independent de variaţiile umane inevitabile în timpul gestului operator, a declarat prof.univ.dr. Luminiţa Rădulescu. 

Introducerea acestei aparaturi în practica clinică românească deschide o nouă perspectivă asupra reabilitării auditive, în care chirurgul și robotul acționează în tandem pentru un obiectiv comun: restaurarea auzului cu protejarea maximă a structurilor naturale.

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!