Proiecte Erasmus+ transformate în afacere personală
Parchetul European (EPPO) - Biroul Teritorial Iaşi a trimis în judecată preşedintele şi vicepreşedintele unei asociaţii, acuzaţi că au fraudat fonduri europene obţinute prin şase proiecte finanţate prin programul Erasmus+. Prin acest program, UE sprijină mobilitatea transfrontalieră, educaţia, formarea profesională şi proiectele destinate tinerilor din toată Europa. Prejudiciul este de peste jumătate de milion de lei.
Potrivit procurorilor, cei doi ar fi exploatat mecanismul de finanţare al programului pentru a deturna bani europeni în interes personal. Ancheta a scos la iveală faptul că unele dintre proiectele finanţate au fost implementate doar parţial, în timp ce altele nu ar fi fost realizate deloc. În plus, anumite cheltuieli ar fi fost majorate artificial prin declaraţii şi documente false.
Programul Erasmus+ susţine mobilitatea internaţională, educaţia, formarea profesională şi proiectele destinate tinerilor din întreaga Europă. În cadrul acestuia, beneficiarii pot primi în avans până la 80% din valoarea grantului, fondurile rămânând însă proprietatea Uniunii Europene până la aprobarea raportului final de implementare.
Conform rechizitoriului, reprezentanţii asociaţiei ar fi prezentat documente falsificate pentru a justifica utilizarea fondurilor şi pentru a obţine decontarea unor cheltuieli care nu corespundeau realităţii.
Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 111.342 de euro, echivalentul a aproximativ 541.000 de lei. În cursul investigaţiei, procurorii europeni au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparţinând persoanelor implicate, inclusiv imobile, un autoturism şi conturi bancare, în vederea recuperării prejudiciului.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, preşedintele şi vicepreşedintele asociaţiei riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între doi şi şapte ani.
În ceea ce priveşte asociaţia, aceasta a încheiat, prin reprezentantul său desemnat, un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii europeni. Acordul urmează să fie analizat şi aprobat de instanţa competentă.
Potrivit înţelegerii, organizaţia va suporta o sancţiune financiară, iar hotărârea judecătorească va fi publicată ca măsură suplimentară de sancţionare.
Parchetul European reaminteşte că toate persoanele vizate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţele române.
EPPO este instituţia independentă de urmărire penală a Uniunii Europene responsabilă cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene. Laura RADU