România care privește spre trotuar: 77% dintre români cer investiții în locuințe pentru oamenii fără adăpost

În marile orașe ale României se conturează o imagine contradictorie: oamenii sunt dispuși să întindă o mână celor fără adăpost, dar ezită să-i accepte aproape. Un studiu realizat de una dintre cele mai mari platforme imobiliare din țară arată că 77% dintre locuitorii marilor centre urbane cred că statul trebuie să investească mai mult în programe de locuințe pentru persoanele fără adăpost, în timp ce peste jumătate recunosc că s-ar simți inconfortabil dacă un fost om al străzii le-ar deveni vecin.

Rezultatele scot la iveală una dintre cele mai mari contradicții sociale ale momentului: compasiunea există, însă integrarea continuă să sperie.

Piața imobiliară, inaccesibilă pentru majoritatea populației

Aproape jumătate dintre respondenți consideră că lipsa locuințelor accesibile este una dintre principalele cauze care împing oamenii în stradă, iar 46% cred că piața imobiliară a devenit inaccesibilă pentru majoritatea populației. Pentru generațiile tinere, problema este și mai evidentă: peste jumătate dintre cei cu vârste între 25 și 44 de ani spun că locuințele au ajuns imposibil de cumpărat sau închiriat pentru omul obișnuit.

Capitala oferă cea mai dură imagine a fenomenului. 64% dintre bucureșteni spun că văd frecvent oameni dormind pe stradă, aproape dublu față de celelalte orașe mari, unde procentul este de 34%. Fenomenul este mult mai prezent în peisajul urban al Bucureștiului, devenind o realitate pe care locuitorii nu o mai pot ignora.

În ciuda acestei vizibilități, percepțiile rămân împărțite. 78% dintre români spun că au ajutat cel puțin o dată o persoană fără adăpost, oferindu-i mâncare, bani sau haine. Cu toate acestea, doar 17% au ales să sprijine organizații specializate, semn că solidaritatea se manifestă mai ales prin gesturi spontane și mai puțin prin implicare constantă.

Compasiunea domină reacțiile românilor

Studiul relevă și un aspect surprinzător: doar 14% dintre respondenți consideră persoanele fără adăpost periculoase, însă 52% nu și-ar dori un astfel de vecin, iar jumătate spun că s-ar simți incomod dacă ar lucra alături de cineva care a trăit pe stradă. Respectul declarat coexistă astfel cu o puternică distanță socială.

Din punct de vedere emoțional, compasiunea domină reacțiile românilor, fiind indicată de jumătate dintre participanți. Pe locul al doilea se află tristețea, în timp ce frica apare într-o proporție redusă, însă este mai pronunțată în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani.

Cercetarea scoate în evidență și faptul că 80% dintre respondenți asociază lipsa unei locuințe cu probleme personale sau dependențe, dar, în același timp, 71% admit că oricine poate ajunge în această situație în urma unor circumstanțe neprevăzute. Este imaginea unei societăți care oscilează între judecată și empatie.

Mesajul transmis de studiu este clar: românii încep să înțeleagă că problema persoanelor fără adăpost nu poate fi rezolvată doar prin acte individuale de caritate. Majoritatea consideră că este nevoie de programe publice de locuire, politici sociale și investiții pe termen lung, capabile să transforme solidaritatea dintr-un gest ocazional într-o soluție reală pentru una dintre cele mai grave forme de excluziune socială din România. Raluca STROE