157 de milioane de lei pentru studenții vulnerabili! Cinci universități ieșene, incluse în programul național
Sprijin financiar important pentru studenții aflați în situații dificile! Peste 36.000 de tineri din medii și grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie–iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg. Programul național, care are ca obiectiv reducerea abandonului universitar, a ajuns și la cinci universități din Iași.
În total, aproximativ 157 de milioane de lei au fost alocate până în prezent pentru bursele sociale acordate studenților din 44 de instituții de învățământ superior de stat din România.
Iașul are o prezență importantă în acest program. Sunt incluse, la Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.
Prezența celor cinci instituții ieșene arată amploarea programului la nivel local. De la universități cu profil general și tehnic până la medicină, științele vieții și arte, studenții din domenii foarte diferite pot beneficia de măsurile de sprijin.
Pentru un student care trebuie să suporte costurile chiriei, transportului, alimentației, materialelor pentru facultate sau ale altor cheltuieli, sprijinul financiar poate deveni esențial pentru continuarea studiilor.
Programul este derulat prin proiectul „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, implementat de UEFISCDI în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Banii, un sprijin pentru studenții aflați în dificultate
Programul este destinat studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate și urmărește să reducă una dintre cele mai importante bariere în calea finalizării studiilor: lipsa resurselor financiare.
Sprijinul nu se limitează însă la acordarea burselor. Studenții au avut acces și la webinare și resurse practice prin care au putut afla mai multe despre tehnici de învățare, gestionarea timpului, drepturile pe care le au și modalitățile prin care își pot organiza mai eficient parcursul universitar.
Astfel, programul încearcă să intervină nu doar financiar, ci și prin măsuri care îi ajută pe tineri să rămână conectați la universitate și să își ducă studiile până la capăt.
Peste 36.000 de studenți au primit deja sprijin la nivel național, iar programul își propune să facă un lucru esențial: să nu lase lipsa banilor să devină motivul pentru care un tânăr renunță la facultate. Carmen DEACONU