Reprezentanţi ai societăţii civile au pichetat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi
* aceștia cer ca procedurile de numire a şefilor marilor Parchete să fie transparente şi să garanteze competiţia reală între candidaţi * ei şi-au arătat susţinerea faţă de „toţi procurorii oneşti şi curajoşi din ţară” și îi îndeamnă pe oamenii legii să îşi depună candidatura până pe 9 februarie pentru conducerea marilor Parchete
Daniela Mitrofan, preşedinte Reset Iaşi spune că o procedură de selecţie cu participare redusă sau cu un candidat unic, aşa cum am văzut recent la Înalta Curte, este profund nedemocratică şi ineficientă. „Pe 9 februarie este ultima zi în care magistraţii pot depune candidatura pentru şefia Parchetelor. Suntem aici în solidaritate cu magistraţii oneşti, integri. Am văzut în ultimii ani o luptă acerbă împotriva corupţiei. Avem corupţie dar nu mai avem corupţi. E important ca cetăţenii să îşi facă vocea auzită”, a spus Daniela Mitrofan.
Pichetarea s-a dorit a fi o întâlnire civică liniştită. Nu au lipsit însă pancartele cu mesaje. „Fără o competiţie reală, vom pierde alţi ani în combaterea ma„rii corupţii, totul în detrimentul nostru, al tuturor. Cerem actualelor conduceri ale parchetelor să înceteze orice formă de presiune sau intimidare la adresa potenţialilor contracandidaţi. Totodată, solicităm Preşedintelui României să insiste in direcţia unei competiţii reale cu mai mulţi candidaţi, singura cale prin care se poate asigura competenţă, integritate şi independenţă reală”, spun cei care s-au adunat luni în faţa Parchetului din Iaşi. Laura RADU
Subiecte asemanatoare
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Filmul care a cucerit Berlinul ajunge primul la Iași, la SFR. Vine și 3 Sud Est!
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Bancul Zilei
Trei perechi românești în sferturile probei de dublu la Concord Iași Open
Horoscopul zilei de joi, 9 iulie 2026
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Avantajele compartimentărilor inteligente de tip Studio+: Soluții de optimizare a spațiului propuse de Lapis Residence
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Atletismul ieșean domină România!
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Iași, locul în care a răsunat întâia oară muzica de fanfară
Fetele de zece ale Iașului
Blocaj uriaș pe A7 și A8! UMB cere intervenția Guvernului după ce a rămas fără bitum
Lucrările pe autostrada de la Bacău la Pașcani s-ar putea bloca!
CSM Iași 2020 vrea locul Politehnicii, în Liga a II-a
Performanță de excepție. Iașul, pe podium la Brain Master Istanbul
Cum vor peste 3.000 de ieșeni să arate Bahluiul. Rezultatele consultării surprind!
Scandal fără precedent în PNL!
Poli Iași a murit! Trăiască CSM Iași 2020!
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Juponul cameristei și papionul de pe ceafa groasă
Corul de Copii al Operei Iași, 15 ani de aplauze
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Moldova
Filmul care a cucerit Berlinul ajunge primul la Iași, la SFR. Vine și 3 Sud Est!
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Politica
4,5 miliarde de euro din PNRR depind de votul Parlamentului. Aleșii au plecat în vacanță!
Scandalul sporurilor din Justiție se adâncește! Ministerul nu știe câți bani se plătesc pentru diurnă
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Instanța anulează Comitetul pentru Justiție înființat de premier
Cutremur în PNL Iași! Alexandru Muraru își sancționează propriii consilieri după votul pentru controversatele PUZ-uri
Scandal fără precedent în PNL!
Grindeanu acceptă rotativa, dar pune o condiție clară: „PSD trebuie să dea primul premier”
Ultima Ora