Sătui de metodele învechite, elevii generaţiei Z din Iaşi forţează revoluţia educaţiei digitale

* adolescenții au înţeles, înaintea profesorilor şi a politicienilor, că manualul clasic nu mai este o unealtă, ci un obstacol * li se cere să memoreze definiţii despre „societatea informaţională”, în timp ce ei învaţă singuri să editeze video, să facă design, să creeze conţinut, să testeze platforme noi, să îşi construiască un mic brand personal pe reţele sociale * în timp ce sistemul mimează modernizarea, ei îşi modernizează singuri educaţia, cu preţul oboselii şi al unei revolte mocnite

Generaţia Z este ţinută captivă într-o pedagogie a trecutului, în timp ce piaţa muncii din Iaşi mişcă banii şi deciziile în cloud, în platforme digitale, în campanii optimizate la secundă, în proiecte interdisciplinare. Elevul care trăieşte între TikTok, Discord, Canva, capte video şi chat-uri cu AI este chemat la tablă să recite exact definiţia algoritmului. Farsa este evidentă. Şi, cel mai grav, transparentă pentru cei mai tineri.

Sătui de metodele învechite, mulţi elevi îşi construiesc pe cont propriu educaţia adevărată. Fac cursuri online, participă la webinarii, testează instrumente digitale pe care nici măcar profesorii lor nu le-au auzit. Învaţă să monteze video pentru un creator de conţinut din alt oraş, să administreze pagini de social media, să înţeleagă ce înseamnă reach, engagement, click-through-rate, funnel, conversie. Apoi revin în bancă şi sunt trataţi ca nişte copii „dependeţi de telefon”, prea obosiţi, prea distraţi. Sistemul nu vede că, de fapt, ei ţin pe umeri o dublă şcoală: una formală, care nu îi pregăteşte, şi una neoficială, care îi ţine conectaţi la lumea în care chiar vor munci.

Educație pe cont propriu

Tăişul situaţiei stă într-o contradicţie simplă: elevii au început să-şi ia viaţa în serios, iar şcoala încă nu. La nivel de discurs, Iaşul se numeşte „oraş universitar cu deschidere europeană”. La nivel de practică, multe ore de „educaţie digitală” se reduc la deschis un document Word şi la pus poze în PowerPoint. „Piaţa muncii cere tineri care să înţeleagă date, să gândească în campanii, să lege conţinutul de rezultate, să lucreze în echipe distribuite, să citească indicatori. Şcoala, în schimb, îi antrenează pentru examene standardizate, pentru lucrări subiective, pentru teze scrise de mână. Un sistem calibrat pe note, nu pe valoare creată. Pe control, nu pe gândire”, a explicat Alex Rotaru, antreprenor local.

Elevii generaţiei Z din Iaşi simt această minciună structurală în fiecare zi. O simt când profesorii le interzic telefonul, în loc să-l folosească drept laborator portabil. O simt când sunt sancţionaţi că „nu mai citesc”, dar nimeni nu îi învaţă să decodifice un raport, un studiu, un articol complex sau să compare surse. O simt când li se spune că „viaţa nu e pe internet”, în timp ce toate oportunităţile reale – internshipuri, joburi, proiecte, burse, comunităţi profesionale – se anunţă şi se trăiesc chiar acolo. De aceea, revoluţia educaţiei nu începe cu o nouă programă, ci cu refuzul lor tot mai ferm de a se preface.

„Este o formă de revoltă tăcută, dar extrem de clară: îşi deschid laptopul la un proiect personal, nu la tema fără sens. Îşi investesc energia într-un canal, într-un podcast, într-un design, într-o aplicaţie simplă, în loc să mai scrie a zecea compunere despre toamna în satul bunicilor. Nu pentru că nu ar iubi satul bunicilor, ci pentru că ştiu că nimeni nu le va cere asta la interviu. La interviu li se va cere să arate ce au făcut concret, cum au gândit, cum au lucrat cu alţii, cum au folosit instrumente digitale pentru a obţine un rezultat. Ei au înţeles deja acest lucru. Şcoala, nu”, a continuat antreprenorul.

În companiile din Iaşi, mai ales în zona de IT, marketing, servicii, se vorbeşte obsesiv despre „talent”. Despre lipsa lui, despre cum „nu mai vine nimic bun din urmă”. Dar poate că problema nu este că elevii nu sunt buni, ci că sistemul îi măsoară greşit. Un adolescent care a creat singur conţinut pentru un brand local, chiar dacă neoficial, a învăţat mai mult despre piaţa muncii reale decât într-un an de teorie la clasă. Un elev care a moderat un server de comunitate online a învăţat mai multă psihologie socială, management de conflict şi responsabilitate decât într-un recensământ de fişe la dirigenţie. Tinerii aceştia nu sunt goi, doar că ceea ce ştiu şi fac nu încape în rubricile standard de catalog.

Elevii generaţiei Z au dreptate când spun că unele manuale sunt învechite, că programa este ruptă de realitate, că profesorii care refuză să se actualizeze devin, fără să vrea, complicii unui eşec social. Revoluţia educaţiei nu va fi, de data asta, condusă de minister. Va fi împinsă din spate de tineri care refuză să-şi pună viitorul în mâinile unui sistem care le cere să aştepte. Ei nu mai aşteaptă. Îşi fac conturi, portofolii, proiecte. Pleacă la conferinţe pe care şi le plătesc singuri. Testează, greşesc, învaţă, repetă.

Maura ANGHEL