Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european

Într-un județ în care universitățile și companiile IT atrag mii de angajați, există și localități unde aproape fiecare familie are un șomer. Lungani a urcat pe locul 8 în topul național al șomajului, devansând orașe importante din țară.

Pare greu de crezut, dar în județul Iași – unul dintre cele mai dinamice centre economice și universitare din România – se află și una dintre localitățile cu cel mai mare număr de șomeri din țară. Potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), comuna Lungani ocupă locul 8 la nivel național în clasamentul localităților cu cei mai mulți șomeri înregistrați.

La data de 1 octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași (AJOFM) figurau 756 de persoane fără loc de muncă din Lungani – o cifră uriașă pentru o comună de dimensiuni medii. Cu alte cuvinte, aproape o treime dintre locuitorii activi nu au un loc de muncă stabil.

Clasamentul general este deschis de municipiul Craiova, cu 1.245 de șomeri, urmat de Galați (1.128) și de o surpriză din nordul țării: comuna suceveană Valea Moldovei, cu 1.051 de persoane fără serviciu.

Lungani, cu cele 756 de cazuri, devansează localități mult mai mari și industrializate. În clasamentul județean, comuna ieșeană este urmată de municipiul Iași (396 șomeri), apoi de Todirești (369), Sirețel (300), Țibănești (294) și Moțca (212).

În mediul urban, Pașcaniul înregistrează 340 de șomeri, urmat de Podu Iloaiei (264), Târgu Frumos (127) și Hârlău (124).

La celălalt capăt al clasamentului, sunt și comune unde șomajul pare aproape inexistent. Țuțora are doar 8 șomeri, urmată de Movileni (13), Roșcani, Răchiteni și Comarna, fiecare cu 14 persoane înregistrate la AJOFM.

În total, județul Iași numără 9.523 de șomeri, dintre care 4.407 sunt femei. Cu aceste cifre, Iașul se situează pe locul 5 la nivel național, după Dolj (19.513), Suceava (12.825), Galați (10.530) și Vaslui (9.580). Neamțul se află imediat în spate, cu 8.561 de persoane fără serviciu.

Specialiștii spun că problema din Lungani nu este una conjuncturală, ci rezultatul unor factori economici și sociali care se acumulează de ani buni.

În multe comune din zona de sud a județului, nivelul de calificare profesională este foarte scăzut, iar oportunitățile de angajare sunt aproape inexistente. Acolo unde nu există infrastructură rutieră bună și nici investitori, șomajul devine o realitate cronică.

Lunganiul, situat la peste 35 de kilometri de municipiul Iași, are o populație majoritar rurală, cu venituri reduse, iar o mare parte a tinerilor au plecat la muncă în străinătate. Cei rămași acasă depind de ajutoare sociale, agricultură de subzistență sau munci ocazionale.

De altfel, în comună, șomajul real – adică inclusiv persoanele care nu mai figurează în statistici, dar nu lucrează – ar putea fi chiar mai mare decât cifrele oficiale.

Paradoxal, același județ care găzduiește mii de firme IT, centre de servicii și industrii în expansiune are comune unde nu există nici măcar un angajator privat stabil.

Proiectele de infrastructură rutieră, precum drumul de mare viteză A8 (Ungheni – Iași – Târgu Mureș) și modernizarea arterelor județene, ar putea schimba pe termen mediu situația unor localități precum Lungani. Conectarea rapidă la Iași ar însemna acces mai facil la locuri de muncă, servicii și educație, dar și șanse reale de investiții private.

Până atunci însă, comuna rămâne un simbol al dezechilibrelor sociale din Moldova: o zonă cu potențial agricol, dar prinsă între sărăcie, migrație și lipsa oportunităților.

Datele ANOFM arată limpede că Iașul este un județ al contrastelor. Pe de o parte, un pol universitar și economic care exportă know-how și atrage investitori. Pe de altă parte, un hinterland rural care încă trăiește din ajutoare sociale și munci sezoniere.

Comuna Lungani, cu cei peste 750 de șomeri, devine astfel un barometru al realității ascunse din spatele cifrelor spectaculoase despre creșterea economică a Iașului: un teritoriu unde dezvoltarea nu a ajuns încă. Carmen DEACONU