PSD, în fierbere. Impozitarea pensiilor ar putea compromite formarea coaliției guvernamentale
Dimensiune font:
* „Dacă atunci când a fost vorba de angajați, am găsit soluția, propun ca și acum, când vorbim de părinții și bunicii noștri, să aplicăm aceeași măsură. Haideți să nu tratăm seniorii ca o cheltuială, ci ca o prioritate!”, a transmis fostul ministru al Muncii, Marius Budăi (PSD)
O propunere recentă a Partidului Național Liberal (PNL) prevede ca pensionarii cu venituri lunare mai mari de 2.500 de lei să plătească contribuții la asigurările de sănătate (CASS). Conform inițiativei, aceștia ar urma să achite 10% din suma care depășește acest prag, și nu din întreaga pensie.
De exemplu, pentru o pensie de 3.000 de lei, contribuția ar fi de 50 de lei, adică 10% din diferența de 500 de lei față de plafonul stabilit.
Această măsură este văzută de inițiatori drept un mod de a reduce inechitățile din sistem și de a asigura sustenabilitatea bugetului de sănătate, în contextul în care România se confruntă cu o presiune tot mai mare asupra sistemului public.
Însă, tot mai multe voci din PSD se opun acestei măsuri. Printre contestatari se află și botoșăneanul Marius Budăi, fost ministru al Muncii. „În 2018, am trecut contribuțiile sociale de la angajator la angajat. CASS-ul angajatului a crescut de la 5,5% la 10%. Dar pentru ca oamenii să nu piardă bani la salariul net, statul a crescut salariul brut și a mai și scăzut nivelul contribuțiilor. A fost o măsură compensatorie, nu o lovitură. Astăzi, pentru seniori, se vorbește despre o reținere de 10% CASS, fără nicio ajustare a pensiei brute. Cu alte cuvinte, unii doresc să le scadă venitul net în mod direct, fără să le dea nimic în schimb. Unde este echitatea? Dacă atunci când a fost vorba de angajați, am găsit soluția, propun ca și acum, când vorbim de părinții și bunicii noștri, să aplicăm aceeași măsură. Haideți să nu tratăm seniorii ca o cheltuială, ci ca o prioritate!”, a publicat Marius Budăi pe pagina sa de socializare.
Parlamentarul PSD are și unele propuneri, în cazul în care se va introduce taxa de 10% CASS. „Haideți să creștem pensia brută cu aceeași diferență! Sau, să se aplice o cotă de doar 5,5%, exact cum era înainte! Nu putem avea dublu standard. Trebuie să aplicăm aceeași monedă a echității. Și încă ceva: nu uitați că pragul propus de 2.500 de lei este sub valoarea pensiei medii care este de 2.813 de lei. Dacă această propunere va rămâne pe lista întocmită la Cotroceni, eu voi propune în partid ca PSD să nu intre la guvernare! Seniorii României nu cer privilegii. Cer doar respect și tratament egal. Cer ca statul să nu-i pedepsească după o viață de muncă.
Dreptatea socială nu se face cu jumătăți de măsură. Se face cu decizii echitabile, coerente și cu respect pentru toți cetățenii, indiferent că sunt activi sau retrași din muncă”, a precizat Marius Budăi.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau