INCHIDE

Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor

Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor

* CSM Iaşi 2020 – Star Mioveni 40-25 (20-10)

În penultima partidă din eşalonul secund, handbalistele ieşene, fără vreo presiune legată de rezultat, au jucat relaxat, pentru public, înregistrând o victorie lejeră. Corpul tehnic al echipei a folosit întregul lot, 12 jucătoare înscriindu-şi numele pe lista marcatoarelor, în timp ce apărarea a evoluat echilibrat, ce-i drept în faţa unei echipe „subţiri”, care a ţinut ritmul adversarelor doar în primele 15 minute (9-9).

Dacă majoritatea jucătoarelor de la CSM Iaşi 2020 au confirmat potenţialul de care dispun, merită apreciat jocul handbalistei Ana Maria Stana, care, în cele 14 minute petrecute pe teren, a aruncat de şapte ori la poartă, marcând de cinci ori.

Formaţia locală conduce în grupa Play-Off a Diviziei A, cu 24 de puncte din 13 meciuri, în timp ce CSM Tg. Mureş o urmează cu 20 de puncte, ambele fiind virtual promovate în Liga Florilor. Pe locul al treilea se află CSM Roman, cu 14 puncte, echipă care a obţinut dreptul de a juca barajul de promovare în primul eşalon. Ultima întâlnire a grupării Primăriei Municipiului Iaşi în eşalonul secund va avea loc pe teren propriu, duminică, 24 mai, cu Măgura Cisnădie. Daniel CRUDU