Temperaturile record din 2024 accelerează topirea gheţii şi creşterea nivelului mării / Inundaţiile şi incendiile de vegetaţie au dus la strămutarea a 800.000 de persoane
Nivelurile record de gaze cu efect de seră au contribuit la creşterea temperaturilor la un nivel record în 2024, accelerând topirea gheţarilor şi a gheţii marine, ridicând nivelul mării şi apropiind lumea de un prag cheie de încălzire, a declarat miercuri organismul meteorologic al ONU, transmite News.ro. Temperaturile medii anuale medii s-au situat anul trecut la 1,55 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, depăşind cu 0,1 grade Celsius precedentul record din 2023, a declarat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său anual privind clima.
Ţările au convenit, în cadrul Acordului de la Paris din 2015, să depună eforturi pentru a limita creşterea temperaturii la 1,5C peste media din 1850-1900.
Conform estimărilor preliminare, creşterea medie actuală pe termen lung se situează între 1,34-1,41C, apropiindu-se de pragul stabilit la Paris, dar fără a-l depăşi încă, a precizat OMM.
”Un lucru care trebuie subliniat foarte clar este că un singur an în care s-au depăşit 1,5 grade nu înseamnă că nivelul menţionat în acordul de la Paris a fost depăşit în mod oficial”, a declarat John Kennedy, coordonator ştiinţific al OMM şi autor principal al raportului. Dar intervalele de incertitudine din date înseamnă că acest lucru nu poate fi exclus, a spus el în timpul unei şedinţe de informare.
Raportul a precizat că şi alţi factori ar fi putut determina creşterea temperaturii globale anul trecut, inclusiv schimbări în ciclul solar, o erupţie vulcanică masivă şi o scădere a aerosolilor răcoritori.
În timp ce temperaturile au scăzut într-un număr mic de regiuni, fenomenele meteorologice extreme au făcut ravagii pe tot globul, seceta provocând penurii alimentare, iar inundaţiile şi incendiile de vegetaţie au dus la strămutarea a 800.000 de persoane, cea mai mare cifră de la începutul înregistrărilor în 2008. Căldura oceanelor a atins, de asemenea, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, iar rata încălzirii se accelerează, creşterea concentraţiilor de CO2 din oceane conducând, de asemenea, la creşterea nivelului de acidificare.
Gheţarii şi gheaţa marină au continuat să se topească într-un ritm rapid, ceea ce, la rândul său, a dus nivelul mărilor la un nou nivel ridicat. Din 2015 până în 2024, nivelul mării a crescut în medie cu 4,7 milimetri pe an, faţă de 2,1 mm în perioada 1993-2002, au arătat datele OMM.
Kennedy a avertizat, de asemenea, cu privire la implicaţiile pe termen lung ale topirii gheţii în regiunile arctice şi antarctice.
”Schimbările din aceste regiuni pot afecta în mod potenţial tipul de circulaţie generală a oceanelor, care afectează clima din întreaga lume”, a spus el.
”Ceea ce se întâmplă la poli nu rămâne neapărat la poli”, a adăugat.
Subiecte asemanatoare
Ce trebuie să știi despre încărcarea smartphone-ului și obiceiurile de utilizare
Noul iPhone 18 Pro a fost lansat: ce inovații aduce și cum au reacționat utilizatorii?
Când un telefon devine mai mult decât o decizie
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Mai mulți Hz nu înseamnă automat un ecran mai bun: cum alegi corect displayul unui laptop gaming
MacBook conectat la monitor extern: detaliul care schimbă tot când închizi capacul
Pixelii care nu mint: ce ascunde un ecran de buget in 2026
De ce telefoanele secondhand nu mai sunt privite ca un compromis? Lecția oferită de magazinul yzzy.ro
De ce consistența culorii influențează percepția unui brand
Finaliștii PIN Awards 2026: Iașul tech își alege liderii
Nothing Phone 4a Pro confirmă statutul de mid-ranger ambițios al companiei
7 trucuri ingenioase pentru gătit
Impozitele ieșenilor cresc cu inflația, în 2027! Primăria promite taxe minime și bonificație de 10% pentru plata anticipată
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Salariile judecătorilor din România, dezvăluite de CSM: până la 20.346 de lei net pe lună
Gaura din bugetul sănătății, de ordinul miliardelor! Sumele cerute la rectificare s-au schimbat radical
Premii de 139.200 de lei pentru studenții de elită ai UAIC!
Rețeta zilei: Somon în crustă de fistic, cu sos fin de lămâie
Primarul din Slănic Moldova, reținut de DNA. Mită de 21.000 de euro
Medicamentele, o povară pentru pensionarii din Iași
Crezi că știi ce înseamnă gaming adevărat? Tastatura, laptopul și mouse-ul care îți vor contrazice toate așteptările
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
Două școli din județul Iași vor fi demolate. Investiții de 13,5 milioane de lei
Investiții de aproape 150 de milioane de lei, aprobate în CJ
Firmele mici dispar din Iași. Anatomia unei crize economice
„Flori de Toamnă”, la Botanică: 486 de taxoni de crizanteme, ardei iuți spectaculoși și bonsai de până la 57 de ani
Cel puțin 30 de morți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză, în Spania
Hainele viitorului, la TUIASI
Lemn stratificat pentru construcții: de ce contează costul întregului proiect
Rogobete vrea să ducă Institutul de Cardiologie lângă SRU
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Iașul angajează zeci de șoferi. Ce salarii oferă firmele
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Spitalele din Moldova scot la concurs un număr neobişnuit de mare de posturi pentru viitorii medici rezidenţi!
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Luca Nicu G.R.L.
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
TABLOID
7 trucuri ingenioase pentru gătit
Culorile care luminează chipul după 50 de ani. Efectul de întinerire
Un român vrea să dea lumea peste cap! A inventat găleata cu curent electric, promite frigider și mașină de spălat care produc energie și visează să-l concureze pe Elon Musk!
Condensul din farurile LED și detaliile care pot schimba totul
10 pași ca să-ți schimbi viața în doar 21 de zile
Cum alegem animalul de companie potrivit pentru familie
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție