INCHIDE

Accident grav la Haret. Trafic feroviar blocat temporar pe ruta București–Suceava, după ce o autoutilitară a fost lovită de un tren

Accident grav la Haret. Trafic feroviar blocat temporar pe ruta București–Suceava, după ce o autoutilitară a fost lovită de un tren

 

Traficul feroviar pe Magistrala 500, între Mărășești și Adjud, a fost oprit temporar marți, 13 mai, în urma unui accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Haret, județul Vrancea. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:46, când o autoutilitară a fost lovită de trenul InterRegio 5205, care circula pe ruta Mărășești–Ghimeș.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, în urma coliziunii, o persoană aflată în autovehicul a fost proiectată în afara acestuia și se află în stop cardio-respirator. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de la Stația de Pompieri Panciu – o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD – precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și voluntarii SVSU Mărășești. Echipajele medicale aplică manevre de resuscitare victimei.

Accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată Haret–Modruzeni. Din informațiile furnizate de Poliția Județeană Vrancea, primele cercetări indică faptul că autoutilitara a fost surprinsă de tren în timpul traversării căii ferate.

Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că circulația feroviară este întreruptă temporar în zona afectată, estimându-se reluarea traficului după ora 14:00. Până în acest moment, nu au fost raportate victime sau persoane afectate printre pasagerii trenului implicat în coliziune.

Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii accidentului.