Șoferii drogați vor sta până la 7 ani în pușcărie
Se schimbă legea în România! Șoferii drogați pot sta până la 7 ani în spatele gratiilor, dacă se urcă la volan sub influența substanțelor interzise.
Alina Gorghiu, fostul ministru al Justiției, împreună cu colegii ei din Parlamentul României: Robert Cazanciuc, Andronache Gabriel, Cristian Niculescu Țâgârlaș, Ciuca Bogdan, Daniel Fenechiu și alții, a depus o inițiativă legislativă în regim de urgență. Inițiativa lor prevede ca, în cazul în care se depistează o substanță psihoactivă în sânge, fapta să fie considerată infracțiune. Această modificare legislativă ar elimina discuțiile legate de necesitatea unor expertize ulterioare pentru a stabili dacă substanțele respective influențează conducerea unui autovehicul.
Mesajul ei este simplu: „Ai consumat droguri? Stai acasă și nu pune viața altora în pericol.”
Din punctul ei de vedere, legea trebuie să fie clară și previzibilă, mai ales când vine vorba de siguranța pe drumurile publice. Toată lumea își dorește să fie cât mai puține drame provocate de cei care consumă droguri, substanțe psihoactive sau alcool și care nu ar trebui să se afle la volan.
Totodată, trebuie să se țină cont de opinia specialiștilor în medicină, care spun că o evaluare neuro-cognitivă a unui șofer nu va putea determina exact cum va reacționa în acele câteva secunde de la un accident. Mai mult decât atât, substanțele psihoactive, prin efectele lor de stimulare și euforie, predispun la un comportament rutier riscant, iar șoferii sub influența lor își asumă riscuri pe care, în mod normal, nu le-ar lua.
Această lege este necesară cât mai repede, mai ales în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis recent că sunt necesare expertize pentru a stabili dacă substanțele psihoactive din organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce. Vor apărea multe solicitări de expertize, ceea ce va duce la amânări și tergiversări.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate