Cel mai mare mâncău: Bizarul caz al lui Tarrare, omul căruia îi era mereu foame

 Nu știm dacă Tarrare era numele lui adevărat. Nu știm unde s-a născut și în ce an. Nu există fotografii cu el, ci doar ilustrații care înfățișează felul în care unii oameni credeau că arată. Ceea ce știm este că lui Tarrare îi era foame mereu și că mânca orice.

Avea o abilitate supraumană de a mânca, iar asta i-a adus până la urmă moartea. Timp de ani de zile, performanțele sale au uimit publicul din Franța, însă Tarrare și-a petrecut ultimii ani căutând cu disperare un remediu.

În orice caz, aceasta este o poveste pe care nu vrei s-o ratezi.

A devenit rapid o povară pentru familie

Citește și Jon Brower Minnoch, cel mai gras om care a trăit vreodată

Tarrare s-a născut probabil într-o zonă rurală din Franța, în jurul anului 1772. Era un băiat suplu, de înălțime medie, însă pielea îi atârna de-o parte și de alta a corpului.

Relatările contemporane spun că era capabil să-și înfășoare pielea abdomenului în jurul taliei. Aspectul i se schimba considerabil după ce mânca: burta i se umfla vizibil, ca un balon uriaș.

Avea fălci anormal de mari și putea să țină în gură mai multe ouă în același timp. În scurtă vreme, a devenit o povară pentru părinții lui. Îi era mereu foame și ei nu-și permiteau să-l hrănească.

Unele surse susțin că Tarrare mânca în fiecare zi o cantitate de mâncare egală cu greutatea lui. Este puțin probabil să fi mâncat chiar atât. Totuși, este cert că Tarrare a fost obligat să fugă de acasă și s-a alăturat unui escroc itinerant.

Cei doi ofereau spectacole în cadrul cărora Tarrare întreprindea vitejii gastronomice uimitoare, în deschiderea spectacolului.

Tarrare își construiește legenda

În scurt timp, reprezentațiile lui Tarrare au devenit legendare. Mulțimea fascinată îl urmărea cu groază în timp ce el înghițea diverse feluri de carne, coșuri întregi de mere, pietre și chiar și animale vii.

Oamenii se țineau de nas, deoarece, potrivit relatărilor, Tarrare „mirosea atât de tare încât nu puteai îndura să te apropii de el la mai puțin de 20 de pași”. Mirosul devenea și mai neplăcut după ce mânca. Pe măsură ce se apropia de sfârșitul reprezentației, Tarrare devenea lent și apatic.

Profitând de faimă, în scurt timp, Tarrare a început să lucreze de unul singur ca artist stradal. Și-a găsit spectatori pe străzile Parisului și a avut succes, deși a suferit o ocluzie intestinală cândva în jurul anului 1788.

A fost tratat cu laxative la un spital local și și-a revenit pe deplin (a demonstrat că se simțea mai bine oferindu-se să mănânce ceasul unui chirurg). Însă viața lui Tarrare s-a schimbat drastic când a izbucnit Revoluția Franceză.

I-a șocat pe capii Armatei Revoluționare Franceze

Citește și Angus Barbieri, omul care nu a mâncat timp de 382 de zile

S-a alăturat Armatei Revoluționare și – în scurt timp – a devenit o problemă pentru comandanți: rațiile militare nu erau suficiente pentru a potoli apetitul lui Tarrare.

Deși i se dădea o rație de patru ori mai mare decât cea a celorlalți soldați, Tarrare era tot înfometat. De multe ori, mânca resturile rămase în bucătăria armatei încercând să-și potolească foamea.

Devenind o curiozitate pentru medici, bărbatul a fost internat într-un spital militar, unde personalul i-a testat foamea aducându-i animale vii. Tarrare le-a mâncat.

Bienînțeles, cineva a încercat să folosească foamea lui Tarrare în scop militar. A fost făcut curier, iar metodele lui erau unice: ofițerii îi cereau să mănânce documentele secrete, păstrate în recipiente speciale, și apoi să se aventureze dincolo de liniile inamice.

Dacă era prins, inamicul nu avea ce să confiște. Prima lui misiune a fost un succes. Tarrare a fost răsplătit cu 15 kilograme de organe de taur (probabil că ceilalți soldați ar fi primit o răsplată cu totul diferită).

A mâncat organele în fața comandanților Armatei Revoluționare Franceze, care îl priveau fascinați.

Se lupta cu câinii pentru mâncare

Mai târziu, militarul Tarrare a fost capturat de forțele prusace în timpul unei incursiuni pe teritoriul Prusiei. A fost acuzat de spionaj și bătut crunt. Acest incident a avut un efect profund asupra bărbatului.

După ce a scăpat din mâinile prusacilor, s-a întors la spitalul militar francez, disperat să găsească un tratament pentru foamea care îl chinuise toată viața. Baronul Percy, chirurg-șef al spitalului, a fost de acord să îl ajute.

Inițial, a fost tratat cu medicamentele obișnuite la acea vreme, inclusiv cu opiu și cu oțet alb. Când acestea au dat greș, Percy a apelat la niște „remedii” mai moderne, inclusiv la cantități mari de ouă fierte și la o dietă controlată.

Împins de foame, Tarrare evada adesea din spital și se lupta cu câinii pentru rămășițele de mâncare de pe aleile orașului. Unele surse susțin chiar că a încercat să mănânce cadavrele din morga spitalului.

Sfârșitul celui mai mare mâncău al Franței

În cele din urmă, personalul spitalului l-a alungat din instituția medicală. Patru ani mai târziu, Percy a primit o veste de la un spital din Versailles: Tarrare era pe moarte, din cauza unei furculițe pe care o înghițise cu doi ani înainte.

Din păcate, furculița nu era cauza bolii. Până la urmă, a fost diagnosticat cu tuberculoză și, o lună mai târziu, a murit. Autopsia a arătat că avea stomacul, ficatul și vezica biliară extrem de mari, însă furculița pe care o înghițise cândva a fost de negăsit.

O posibilă explicație pentru foamea lui Tarrare

Și totuși, ce a putut cauza foamea insațiabilă a lui Tarrare? Unii medici moderni cred că bărbatul avea o problemă la amigdală, partea creieruluicare controlează foamea. Animalele care prezintă vătămări ale amigdalei au, uneori, de simptome asemănătoare cu cele ale francezului (polifagia).

Se poate ca Tarrare să fi avut o glandă tiroidă foarte eficientă, deoarece nu părea să se îngrașe prea tare, în ciuda obiceiurilor sale alimentare. În orice caz, povestea bizară a acestui gurmand francez continuă să îi intrige pe medici. Însă curiozitatea lor – la fel ca foamea lui Tarrare – nu va fi satisfăcută niciodată.