Descoperire arheologică majoră: Cele mai vechi urme de locuire umană din Europa au fost identificate în România. Ele au peste 1,95 de milioane de ani vechime
O teză care fusese lansată în anii `60 ai secolului trecut de unul dintre pionierii arheologiei preistorice românești, Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, teză în care se vorbea despre prezența unor hominini vechi de circa 2 milioane de ani pe teritoriul României, nu doar că a revenit în actualitate după ce a părut că a căzut în desuetudine, ci a fost confirmată de o echipă internațională de cercetători, într-un studiu recent publicat în revista Nature Communications.
Specialiști de la centre de cercetare din România, SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia și Republica Moldova au reanalizat elementele faunistice descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice care au avut loc la începutul anilor `60 în situl de la Valea lui Grăunceanu – Bugiulești, jud. Vâlcea, și le-au datat prin metoda uraniu-plumb, una dintre cele mai eficiente metode de datare radiometrică folosite în cazul obiectelor mai vechi de un milion de ani.
Aceleași metode au fost folosite și în cazul resturilor fosile animale scoase la lumină în mai multe situri din apropierea celui de la Valea lui Grăunceanu, și pe care arheologii le-au considerat contemporane sau relativ contemporane cu acesta (La Pietriș, Valea Roșcăi, Dealul Mijlociu sau Fântâna lui Mitilan).
Urme de intervenție antropică descoperite în premieră pe fosile vechi de cel puțin 1,95 de milioane de ani
Nu mai puțin de 4.524 de elemente fosile, din 4.983, au fost analizate cu ajutorul unor microscoape de înaltă rezoluție pentru a putea identifica eventualele modificări artificiale survenite pe suprafața acestora.
Rezultatele au indicat faptul că 20 dintre acestea prezintă incizii care, cel puțin în cazul a opt dintre ele, au fost create cert în mod artificial. Faptul că inciziile apar în pozițiile anatomice care indică descărnarea, susțin autorii studiului, trădează o operațiune de îndepărtare voită a țesuturilor moi de pe oase, implicit a unei specii hominine capabilă să folosească unelte în acest scop.
„Inciziile nu au fost observate până acum, deși elementele faunistice au fost descoperite de aproape 60 de ani, pentru simplul fapt că specialiștii din acei ani de început ai arheologiei preistorice din România fie nu au acordat atenție acestui aspect, fie nu le-au observat.
Accentul s-a pus atunci pe prezența unor posibile unelte create din os, ipoteză care a fost demontată ulterior, pe baza analizei detaliate a elementelor în cauză. De altfel, atunci, la începutul anilor ’90, a început să cadă în desuetudine ipoteza prezenței hominine la Valea lui Grăunceanu”, a subliniat pentru cititorii HotNews Adrian Doboș, arheolog în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, specialist în perioada paleoliticului inferior și unul dintre autorii studiului publicat în revista Nature.
Datările au indicat o vârstă medie de cel puțin 1,95 de milioane de ani a fosilelor, posibil chiar peste 2 milioane de ani, ceea ce face ca situl de la Valea lui Grăunceanu să fie cel mai vechi sit european în care apar urme de activitate a unor homini.
„Nu știm ce specie hominină trăia atunci pe teritoriul României”
„Dat fiind faptul că registrul fosil din acea perioadă este unul extrem de sărac în Eurasia, este dificil să ne pronunțăm asupra speciei de hominini care a lăsat astfel de urme pe teritoriul României. Cel mai probabil, vorbim de indivizi din specia Homo erectus sau precursori evolutivi ai acestora. Însă, în lipsa unor resturi fosile care să ne ofere indicii despre aceștia, totul rămâne la nivel de supoziție”, a adăugat Adrian Doboș.
Este cert însă că mediul în care au trăit sau au migrat astfel de indivizi era unul specific silvo-stepei, fapt susținut atât de fauna specifică (strămoși ai girafelor, castori, porci spinoși, cervide, o specie extinctă de primată – Paradolichopitechus, bovide, struți sau cel mai vechi reprezentant al familiei pangolinilor din Europa) precum și de studiile polinice care au indicat o floră specifică unui astfel de mediu.
Un alt fapt care pune dificultăți arheologilor în identificarea posibilei specii de hominizi care a lăsat urmele de la Valea lui Grăunceanu este lipsa completă a artefactelor litice cu ajutorul cărora s-au realizat inciziile.
„Este frustrant să găsești doar urmele lăsate de unelte, nu și uneltele în sine, însă astfel de cazuri nu sunt singulare în lumea arheologiei preistorice. Însă este fără echivoc faptul că avem o specie evoluată, capabilă să creeze unelte de piatră acum circa 2 milioane de ani pe teritoriului României, și să le și folosească pentru a tranșa animale. Cât despre ipoteza prezenței uneltelor de os, aceasta a fost demontată de aproape 30 de ani, atunci când s-a dovedit că presupusele artefacte au apărut ca urmare a activității carnivorelor”, a precizat Adrian Doboș.
Descoperirea este una majoră și are implicații profunde în paradigma evoluției umane
Perioada și modul în care au migrat homininii pentru prima dată pe teritoriul Europei sunt încă neclare. Dovezile pe care le-am avut până acum indicau prezența unor primi reprezentanți ai genului Homo în Georgia, la Dmanisi, într-un interval de acum circa 1,77 – 1,8 milioane de ani, se arată în studiul publicat în revista Nature.
Există însă dovezi ale unor treceri efemere care preced situl de la Dmanisi. Din 49 de potențiale situri răspândite în Eurasia, 16 preced prezența hominină din Georgia. Dintre acestea, doar situl de la Longgudong, China, a oferit resturi umane, constând în șase dinți.
În China, Rusia, India sau Pakistan există situri care trădează de asemenea prezența unor specii hominine chiar în intervalul de acum 2 – 2,6 milioane de ani. Coroborate cu descoperirea din România, astfel de urme susțin ideea unor migrații „out of Africa” care preced prezumptiva ieșire a lui Homo erectus de pe Continentul Negru acum circa 1,8 – 1,9 milioane de ani.
„Chiar dacă avem urme ale prezenței unor primate inteligente pe teritoriul României sau în alte puncte din Eurasia de acum cel puțin 2 milioane de ani, asta nu înseamnă că putem vorbi despre valuri susținute de migrație. Mult mai probabil, avem de a face cu grupuri efemere, care urmau turmele de animale și care, la un moment dat, dispăreau. Despre o colonizare de facto a Europei se poate vorbi mult mai târziu. Un astfel de moment putem spune că a avut loc acum circa 400.000 de ani, poate chiar mai devreme”, a subliniat Adrian Doboș.
În prezent, cele mai vechi situri europene care au oferit fosile umane sunt cele de la Barracon Leon, Spania (1,5 milioane de ani), Kocabaș, Turcia (1,3-1,1 milioane de ani) și Sima del Elefante, Spania (1,2-1,1 milioane de ani).
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
În ce situații poate Poliția să intre în casele românilor fără acord
De la casual la competitiv: evoluția gaming-ului ca hobby
Unde va fi construit primul „oraș Mercedes-Benz” din lume. În centru va fi construită o clădire de aproximativ 341 de etaje FOTO/VIDEO
O pivniță veche din cimitirul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” adăpostește singurul osuar din Iași. Aici se află osemintele a 290 de persoane
FOTO Șerpi veninoși și reptile exotice, ținuți ilegal într-un apartament din orașul bihorean Ștei
E vestea începutului de an! Peste 1 milion de români sunt vizați direct: „Va asigura 1 la sută din PIB-ul României”
700-800 de fugari români sunt prinși anual și aduși în țară. Poliția le deschide procese să recupereze cheltuielile mari ale capturării lor. Cine se mai află pe lista fugarilor celebri
Lovitură neașteptată pentru Gică Hagi! Suma uriașă de pe factura la gaze i-a lăsat pe toți mască
Proces de răsunet în Italia: Mădălina Ghenea cere 5 milioane de euro româncei care a hărțuit-o ani la rândProces de răsunet în Italia: Mădălina Ghenea cere 5 milioane de euro româncei care a hărțuit-o ani la rând
BREAKING Meteorologii ANM au emis Cod galben în toată țara
Târgul de Crăciun de la Craiova a fost desemnat cel mai frumos din Europa, în cadrul unei competiţii online
Cornel Nistorescu:Hop și Ilie Bolojan cu picioarele pe Justiție!
Suntem pe cont propriu în apărarea gazelor din Marea Neagră. Șefului Armatei: “Neptun Deep nu e acoperit de Articolul 5 NATO”
Trump oferă „pace” contra cost. Capcana diplomatică pentru Nicușor Dan
Băsescu scoate adevărul la iveală și zguduie clasa politică. Este vorba Nicușor Dan și Klaus Iohannis
Traian Băsescu face dezvăluiri care îi dau fiori lui Ilie Bolojan. Cutremur major în politică
Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
De frica anti-americanilor care îl susțin, Nicușor Dan publică doar pe X un mesaj în care își exprimă îngrijorarea față de escaladarea tensiunilor între SUA și țările europene.
Io numa` zic, nu dau cu paru`!
Germania și-a retras soldații pe care îi trimisese în Groenlanda să o apere după numai 44 de ore, fără a oferi declarații publice sau explicații
Război pe Autostrada Unirii: Umbrărescu dă în judecată statul pentru A8 Moțca–Târgu Frumos
Val de cazuri sociale grave în spitalele ieșene
Toată lumea fuge de Politehnica Iași! Jucătorul format la Academia Hagi, aflat în probe, spune că pleacă la U Cluj
VIDEO Filmul despre viața privată a lui Valentino, care i-a adus celebrului designer supranumele de „ultimul împărat”
Catastrofa feroviară din Spania - Anchetatorii au descoperit o defecțiune gravă la șine: 'Eroarea umană este exclusă'
Un fals grosolan în expertiza cu care Lia Savonea a blocat verdictul Curții Constituționale privind pensiile magistraților
Descoperire șocantă în Hunedoara: osemintele unui bărbat, găsite într-o locuință, la peste doi ani de la moarte
Prezență-surpriză la Iași de Ziua Unirii! Nicușor Dan vine la manifestările oficiale din 24 ianuarie
Caz fără precedent în România: Bărbat decapitat cu o ghilotină, găsit într-un apartament închiriat în regim hotelier
„Ecouri ale sufletului”, recital de canto la Palatul Culturii. Lieduri din Mozart și Berg
Comuna Ungheni. COMUNICAT DE PRESĂ - finalizare proiect “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
