Bolojan l-a sustinut pe Daniel David în parlament
Senatul a dezbatut moțiunea simplă depusă de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva ministrului Educației.
Moțiunea prin care se cere demisia ministrului David a fost respinsă
Premierul Ilie Bolojan a luat cuvântul în plen arătând că această reformă este necesară.
Ilie Bolojan a fost aplaudat, la un moment dat, de senatorii puterii.
„Am considerat ca este un lucru de respect sa iau cuvântul. Deciziile nu țin neapărat de Ministerul Educației, ci de decizii ale coaliției. Fiecare sumă care este economistă este o resursă pe care România nu o plătește. Da, aceste măsuri au fost propuse ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta e reforma. Nu se va mai preda 16 ore sau 18, ci se va preda 20. Suntem într-o medie europeană. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos?”, a întrebat Ilie Bolojan opoziția.
„Problema legată de burse. Aveam aproape 40 de milioane de euro valoarea și în trei ani de zile a, ajuns aproape la un miliard de euro. O creștere de 25 de ori”, a spus Bolojan, în timp ce un parlamentar al opoziției a urlat către premier.
El a întrebat câte din cele 500.000 de posturi pe care voia să le reducă George Simion, fără să-l numească, erau din domeniul educației.
Semnatarii moțiunii simple au arătat că România se află în fața unei ”crize fără precedent” în domeniul educației, iar sub conducerea ministrului Daniel David, ”sistemul național de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor”.
L.V cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!