Lionel Messi a pierdut trofeul. Inter Miami, umilită în finală
Inter Miami a suferit o înfrângere drastică în faţa echipei Seattle Sounders duminică, în finala Leagues Cup (0-3), într-un meci care s-a încheiat în confuzie.
Incapabili să destabilizeze blocul defensiv al echipei din Seattle, coechipierii lui Lionel Messi, conduşi încă din minutul 26 după ce Osaze De Rosario a deschis scorul cu o lovitură de cap (26'), s-au prăbuşit la finalul meciului, când au mai marcat Alex Roldan (84') şi Paul Rothrock (min. 89).
La fluierul final, a izbucnit un incident, după ce Luis Suárez l-a agresat pe mijlocaşul echipei Sounders, Obed Vargas. În timpul încăierării, atacantul uruguayan a scuipat în direcţia unui membru al staf-ului echipei Seattle, potrivit imaginilor difuzate la televizor.
La momentul decernării trofeului, Lionel Messi a fost surprins urmărind singur premierea adversarilor.
Cele două finaliste ale turneului transfrontalier care reuneşte echipe din MLS şi Liga MX (liga mexicană) aveau deja asigurate locurile în Liga Campionilor Concacaf 2026, dar victoria va permite echipei Seattle să intre în competiţie direct în optimile de finală.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!