Procurorul special care l-a anchetat pe Trump și-a dat demisia

12_11zon

Dimensiune font:

| 12-01-2025 20:04

Procurorul special care a condus cele două anchete federale împotriva lui Donald Trump, Jack Smith, a demisionat din Departamentul de Justiţie după ce şi-a predat raportul, generând duminică ironii din partea preşedintelui ales american, informează agenţiile de presă internaţionale.

"Procurorul special şi-a încheiat munca şi a predat raportul final confidenţial pe 7 ianuarie 2025, înainte de a părăsi Departamentul (Justiţiei) pe 10 ianuarie", au declarat responsabili într-un document prezentat sâmbătă judecătoarei federale Aileen Cannon.

Aceştia au cerut judecătoarei să nu mai prelungească ordonanţa sa de săptămâna trecută prin care blochează publicarea raportului final al lui Smith.

Procurorul special a recomandat şi obţinut la sfârşitul lui noiembrie oprirea urmăririlor federale împotriva lui Donald Trump pentru tentative ilegale de a inversa rezultatele alegerilor din 2020 şi pentru reţinerea de documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă.

Trump, ce urmează să-şi preia funcţia de preşedinte pe 20 ianuarie la Casa Albă, a sugerat într-o postare făcută în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe platforma sa Ttruth Social, că Jack Smith, ţinta privilegiată a atacurilor sale, a fost "demis" de Departamentul de Justiţie.

"El este o ruşine pentru el însuşi, pentru familia şi ţara sa. După ce a cheltuit peste 100 de milioane de dolari pentru vânătoarea de vrăjitoare contra lui TRUMP, el a părăsit oraşul cu mâinile goale!", a scris Donald Trump.

După consultări, Departamentul Justiţiei a conchis că politica sa după scandalul Watergate din 1973, ce constă în a nu urmări un preşedinte în exerciţiu, "se aplică în această situaţie" inedită, a explicat el.

În schimb, el a finalizat şi transmis pe 7 ianuarie raportul său confidenţial Departamentului de Justiţie asupra acestor două dosare.

Ministrul intenţionează să dea publicităţii partea din raport ce vizează acuzaţiile privind ingerinţa electorală din 2020 şi să le transmită Congresului.

Cu toate acestea, el a anunţat că nu va publica partea care se referă la reţinerea de documente clasificate de către Donald Trump la proprietatea sa din Mar-a-Lago după plecarea lui de la Casa Albă. Şi aceasta pentru "a nu aduce prejudicii" celor doi coacuzaţi ce rămân urmăriţi în acest dosar, doi asistenţi personali ai lui Trump. Tribunalul a blocat provizoriu publicarea raportului, la cererea celor doi coacuzaţi, însă Departamentul Justiţiei a înainte apel împotriva deciziei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:47

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Operațiune de amploare a EPPO în România - Lider al mafiei italiene, acuzat de o fraudă de 100 de milioane de euro, prins la Otopeni
11/02/2025 13:48

      Un presupus lider al unei fraude de 100 de milioane de euro in domeniul subventiilor a fost arestat săptămana trecută, in urma unei anchete a Parchetului European (EPPO) di ...

Vremea în următoarele două săptămâni - Când scăpăm de frig
11/02/2025 13:05

Temperaturile medii vor fi mai coborate decat cele normale in următoarele două săptămani, iar spre finalul lunii, valorile termice vor creste treptat, potrivit prognozei emise marti de Administratia Nationa ...

Iași: Arestări în urma unei percheziții la traficanții de droguri
11/02/2025 11:44

Politistii Brigăzii de Combatere a Criminalitătii Organizate Iasi, impreună cu procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi, ...

Sorin Ovidiu Vîntu , adevărul despre dosarul FNI: ' Căderea FNI s-a făcut cu girul statului. Am fost condamnat ca să se dea satisfacție unui public nătâng
11/02/2025 06:04

Sorin Ovidiu Vintu face dezvăluiri după ani de zile. Omul de afaceri a vorbit despre una dintre cele mai controversate afaceri, FNI, la Culisele Statului Paralel. S.O. Vintu: "Eu am fost condamnat cu 100 de ...

O celebră fabrică din Vaslui se vinde la licitație. Care este prețul de pornire
10/02/2025 21:41

 Lichidatorul Sierra Quadrant anuntă scoaterea la licitatie a fostei fabrici Vastex din Vaslui. Licitatia publică cu strigare este programată la data de 18 februarie 2025, iar pretul de pornire este de ...

Peste 40% din angajații străini din Bulgaria pleacă din țară, în special în Europa Occidentală, înainte de terminarea contractului
10/02/2025 16:37

 Anul trecut, aproape 36.000 de angajaţi străini, din 79 de ţări, au obţinut permisiunea de a lucra in Bulgaria, o creştere de aproximativ 10.000 faţă de 2023, a anunţat la postul naţional de rad ...

Transnistria refuză ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de UE pentru depăşirea crizei energetice
10/02/2025 12:19

 Regiunea separatistă Transnistria din estul Republicii Moldova a refuzat ajutorul in valoare de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană pentru depăşirea crizei energetice, a anunţat luni p ...

Atenționare meteo: Ger în toată țara. Temperaturile ajung până la minus 17 grade în unele zone
10/02/2025 11:48

 Meteorologii au anunţat luni că vremea rece se va mentine rece in următoarele zile in toată tara, noptile si diminetile fiind geroase. Informarea meteo emisă de ANM este valabilă pentru intervalul ...

Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea testamentară.
10/02/2025 10:47

Potrivit legislatiei in vigoare, succesiunea se imparte in două categorii, in functie de vointa exprimată sau nu a defunctului cu privire la distribuirea bunurilor sale. Initierea succesiunii in timp util nu ...

Taxa de succesiune 2025. Românii obligați să plătească 6.000 de lei pentru a intra în posesia moștenirii
10/02/2025 10:33

Succesiune 2025. Succesiunea, reglementată de Codul Civil, reprezintă procesul prin care mostenitorii dobandesc bunurile lăsate de o persoană decedată. In absenta unui testament, mostenirea legală determi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei