INCHIDE

Ţeapa trasă Fiscului de firma care a administrat Spitalul „Sf. Sava” depăşeşte 14 milioane lei; datoriile au fost acumulate în perioada în care Mirela Elena BLĂJUŢ (fostă SUDE) a deţinut funcţia de administrator; societatea a fost trecută pe numele unui ne

Ţeapa trasă Fiscului de firma care a administrat Spitalul „Sf. Sava” depăşeşte 14 milioane lei; datoriile au fost acumulate în perioada în care Mirela Elena BLĂJUŢ (fostă SUDE) a deţinut funcţia de administrator; societatea a fost trecută pe numele unui ne

Spitalul „Sf. Sava” din Iaşi, unitate medicală cunoscută la nivel local ca fiind a lui Viorel Ionel BLĂJUŢ, a funcţionat până pe la jumătatea anului 2023 prin intermediul RED HOSPITAL SRL (CUI/CIF: 16877518), rebotezată ONCO HOSPITAL SRL Bucureşti, după care activitatea a fost mutată pe RED HOSPITAL-SPITALUL SF. SAVA SRL Iaşi (CUI/CIF: 48097715), societate înfiinţată pe 4 mai 2023… iar firma veche – cu DATORII IMENSE LA STAT – a fost trecută pe numele unui necăjit din comuna Hălăuceşti (judeţul Iaşi) – detalii AICI.

 La sfârşitul lunii martie 2024, ONCO HOSPITAL SRL şi-a mutat sediul social în Capitala Moldovei (str. MITROPOLIT VARLAAM nr.10, Cladire C1, Camera nr.2, etaj 10) şi s-a înregistrat ca prestator de „activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi specializate de secretariat”… excluzând din statut activităţile de asistenţă medicala şi referitoare la sănătatea umană!

Pe 11 iunie 2024 a intrat în insolvenţă (Dosarul nr.18772/3/2024 de la Tribunalul Bucureşti), susţinând în cererea introductivă că are datorii de 10.476.720,30 lei… deşi site-ul ANAF prezenta (pentru 31 martie 2024) obligaţii restante de 12.908.283 lei, din care aproape 10 milioane lei la „Pensii” şi „Sănătate”.

Deşi situaţia era foarte clară de la bun început şi firma nu mai avea ce activitate să desfăşoare, perioada de observaţie s-a prelungit aproape un an şi abia pe 27 mai 2025 s-a trecut la faliment, iar tabelul definitiv consolidat al creanţelor prezintă o masă credală de 15.129.070,68 lei, partea Fiscului fiind de 14.222.972 lei.

 Site-ul ANAF prezintă pentru data de 30 iunie 2024 o valoare a restanţelor fiscale uşor diferită – 14.224.308 lei, cu următoarea structură:

  • Bugetul de stat = 3.958.476 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 7.376.154 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 2.889.678 lei

Referitor la aceste datorii, sunt necesare două precizări:

  • Valoarea contribuţiilor la „Pensii” şi „Sănătate” reţinute de la angajaţi şi nevirate la bugetele corespunzătoare este (fără accesorii) de 8.019.193 lei (5.759.643 lei + 2.259.550 lei); aceştia sunt bani FURAŢI de la angajaţi şi mai mult de o treime este stopaj la sursă PENAL (după 1 martie 2022)
  • La 30 iunie 2023, data la care firma şi funcţia de administrator au fost preluate în acte de Ioan MOCANU, datoriile la stat erau de 11.139.958 lei, iar creşterile ulterioare au fost în principal din cauza accesoriilor (dobânzi şi penalităţi).

Până la 30 iunie 2023, administrator al societăţii a fost Mirela Elena BLĂJUŢ (fostă SUDE, foto), iar Silvia Veronica MIRON a figurat ca administrator medical până la 28 martie 2024. Asta înseamnă că imensele datorii la stat cu stopaj la sursă „grupa mare” sunt meritul doamnei BLĂJUŢ! Adică ea ar trebui trasă la răspundere… şi băgată la puşcărie!

 În ceea ce priveşte Dosarul de faliment nr.18772/3/2024, surprinzător este faptul că practicianul care a deţinut funcţia de administrator judiciar (CAPITAL INSOL SPRL – Filiala Ilfov) nu a fost numit lichidator judiciar (provizoriu), această funcţie fiind atribuită Cabinetului Individual de Insolvenţă TOMA FLORIN.

În cel mai recent raport de activitate, CII TOMA FLORIN a precizat că „în urma analizării raportului privind cauzele, întocmit de fostul administraor judiciar (care nu a fost publicat în BPI – n.r.) – a reieşit că nu sunt identificate motive, persoane şi probe care să justifice formularea cererii prevăzute de art.169 din Legea nr.85/2014″.

Şi golănia nu se termină cu această concluzie „jegoasă” a lichidatorului judiciar! Pentru data de 18 septembrie 2025 a fost convocată Adunarea Creditorilor având un singur punct pe ordinea de zi:

  Analiza oportunităţii formulării cererii de atragere a răspunderii materiale a organelor de conducere ale debitoarei, în conformitate cu prevederile art.169 din Legea nr.85/2014, având în vedere faptul că lichidatorul judiciar apreciază că nu sunt incidente aceste dispoziţii în prezenta cauza şi pe cale de consecinţă nu întelege să formuleze această cerere

Ce să vezi?! Fiscul ieşean, adică AJFP Iaşi cu Paul CIOBANU în funcţia de Şef Administraţie, nu a transmis vot la Adunarea Creditorilor! Acum aţi înţeles de ce sediul social al mega-datornicei la stat a fost mutat din Capitală? Pentru ca AJFP Iaşi să fie creditor, nu Fiscul bucureştean!

Sursa https://supervizor.ro/

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!