Una dintre portițele evazioniștilor se închide: Guvernul blochează schema firmelor cu datorii vândute pe hârtie
Una dintre portițele evazioniștilor se închide: Guvernul blochează schema firmelor cu datorii vândute pe hârtie
Guvernul a închis o nouă portiță prin care evazioniștii scăpau de datorii către stat, vânzând firmele cu probleme unor persoane fără posibilități financiare. Măsura vine după ce problema a fost readusă în atenția publică de o investigație a publicației Recorder, însă autoritățile spun că procesul de curățare a sistemului a început încă de anul trecut.

Alexandru Nazare, Sursă foto: FB
Una dintre cele mai cunoscute ”rețete” folosite pentru a scăpa de datoriile către stat începe să fie blocată. Vestea a devenit publică din această săptămână, dar despre subiect se discută deja de o bună bucată de vreme. Practic, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care închide o lacună legislativă ce permitea continuarea cesionării firmelor cu datorii către persoane interpuse.
Practica era simplă: compania era vândută pe hârtie unei persoane fără resurse – uneori oameni vulnerabili – iar foștii proprietari dispăreau din firmă, lăsând în urmă datorii uriașe.
Subiectul a fost readus recent în atenția publică de o investigație publicată de Recorder, realizată de jurnalistul Alex Nedea. În timpul unui interviu, acesta i-a arătat ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, că legislația adoptată anul trecut avea încă o portiță prin care schema putea continua.
La scurt timp după apariția investigației, Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță care să închidă acea breșă. Actul normativ a fost adoptat ulterior în ședința de Guvern.
Primele măsuri fuseseră luate deja
Ministrul Finanțelor spune însă că lupta cu acest fenomen nu a început acum. Încă din 2025 au fost introduse primele reguli pentru a limita cesionarea firmelor cu datorii. Concret, transferul părților sociale devenea opozabil autorității fiscale doar după notificarea ANAF și, în anumite situații, după constituirea unor garanții pentru datoriile restante.
Noua ordonanță merge însă mai departe și închide o lacună importantă: regulile nu se vor mai aplica doar în cazul asociaților care dețin controlul firmei, ci pentru orice asociat care își transferă părțile sociale.
Cu alte cuvinte, metoda prin care se „îngropau” firmele cu datorii devine mult mai greu de folosit.
”Anul trecut am pus însă stop acestui fenomen. Atunci am introdus primul set de reguli prin care cesionarea părților sociale în cazul firmelor cu datorii a devenit opozabilă față de autoritatea fiscală doar după notificarea ANAF și, în anumite situații, după constituirea de garanții pentru obligațiile restante.
Decizia adoptată ieri elimină însă orice modalitate de fugă de datorii a evazioniştilor profesionişti, prin extinderea monitorizarii acestor tranzacții si eliminarea limitării care viza doar asociații ce dețin controlul firmei. Practic, obligațiile de notificare și mecanismele de protecție vor fi aplicabile în cazul transferului părților sociale deținute de către oricare dintre asociați. Prin această măsură consolidăm astfel instrumentele preventive ale statului, pentru a împiedica folosirea cesiunii de părți sociale ca metodă de evitare a plății obligațiilor fiscale.
Legislația fiscală din România are încă multe lacune şi zone unde trebuie atent analizată şi îmbunătățită. Însă, alături de o administrație fiscală bine echipată prin digitalizare şi care îşi face într-adevăr treaba, acesta este încă un pas înainte pentru întărirea disciplinei fiscale şi protejarea mediului de business.” – a scris ministrul de Finanțe pe pagina lui de socializare.
Ani la rând, cesionarea fictivă a firmelor a fost una dintre metodele preferate pentru evitarea plății taxelor. Firmele cu datorii erau vândute către persoane fără venituri sau fără cunoștințe juridice, care deveneau oficial proprietari. În realitate, ei nu aveau nicio posibilitate să plătească datoriile, iar statul rămânea cu paguba.
În tot acest timp, cei care organizau astfel de scheme reușeau să iasă din firmă și să își continue afacerile prin alte societăți.
Cazul arată și rolul pe care îl poate avea presa în corectarea unor probleme din legislație. Investigațiile jurnalistice pot scoate la lumină mecanisme care funcționează de ani de zile și pot grăbi reacția autorităților.
În același timp, autoritățile recunosc că legislația fiscală din România are încă multe lacune și că procesul de curățare a sistemului va dura. Important este însă că, după mult timp în care astfel de practici au fost tolerate, lucrurile încep să se miște.
Și da, sigur că evaziunea nu dispare peste noapte. Dar faptul că unele dintre cele mai folosite „trucuri” sunt închise arată că există o dorință reală de a face ordine într-un sistem foarte sulfuros care a funcționat și așa decenii întregi la nivelul României.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!