Noi reglementări în Codul Rutier 2025! Amenzi pentru șoferi dacă pasagerii nu respectă regulile de siguranță
Începând cu 2025, Codul Rutier aduce noi reglementări importante pentru șoferi și pasageri, cu scopul de a îmbunătăți siguranța pe drumurile publice. Una dintre cele mai importante modificări vizează responsabilitatea șoferilor în ceea ce privește utilizarea centurii de siguranță de către toți pasagerii din vehicul.
„Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice”, se arată în Codul Rutier.
Noi reglementări în Codul Rutier 2025! Șoferii răspund pentru siguranța pasagerilor
Potrivit noilor reglementări, șoferii sunt obligați să se asigure că toți ocupanții vehiculului poartă centura de siguranță sau sunt protejați cu dispozitive de siguranță omologate. Dacă un pasager nu respectă această normă, șoferul va fi sancționat cu 2 sau 3 puncte de penalizare, ceea ce se traduce într-o amendă cuprinsă între 405 și 607,5 lei. Astfel, este esențial ca șoferii să verifice înainte de a pleca la drum dacă toți pasagerii, inclusiv copiii, sunt protejați.
Schimbare majoră pentru șoferii care au primit amendă! Ce se întâmplă cu procesele verbale de contravenție
Una dintre cele mai semnificative schimbări în Codul Rutier 2025 se referă la reglementarea mai severă a transportului copiilor. Conform noilor modificări, copiii cu o înălțime sub 135 cm trebuie să fie transportați într-un scaun auto omologat și instalat corect, pentru a le asigura protecția în caz de accident. De asemenea, copiii cu vârsta sub 3 ani trebuie să fie transportați în locurile din spate ale mașinii, sub supravegherea unui adult, altul decât șoferul.
Pentru copiii cu o înălțime de peste 135 cm, utilizarea centurii de siguranță devine obligatorie, dar aceasta trebuie ajustată astfel încât să fie confortabilă și să protejeze adecvat copilul în cazul unui impact.
Totuși, Regulamentul de aplicare a Codului rutier (HG nr. 1391/2006) stabilește cine nu e obligat să poarte centura de siguranță:
șoferii care staționează;
cei care execută manevra de mers înapoi;
femeile gravide (în stare vizibilă de graviditate);
conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri;
instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăţa să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere;
persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă (adică din pricina căreia nu e indicat să o poarte) – ele trebuie să aibă asupra lor certificatul respectiv și să fie vizibilă pe acesta data de valabilitate.
Creșterea valorii punctului de amendă
Un alt aspect important al legislației din 2025 este majorarea valorii punctului de amendă. De la începutul anului, punctul de amendă a fost stabilit la 202,5 lei, o creștere considerabilă față de valoarea de 145 lei din anul precedent.
Această modificare a fost impusă de inflație și de necesitatea de a adapta sancțiunile economiei actuale. Astfel, șoferii care nu respectă reglementările vor plăti amenzi mai mari, iar sancțiunile vor putea ajunge rapid la sume semnificative.
De exemplu, pentru o încălcare minoră, precum nepurtarea centurii de siguranță de către pasageri, amenda poate varia între 405 și 607,5 lei. În schimb, abaterile mai grave vor atrage sancțiuni mult mai mari. Autoritățile speră că aceste măsuri vor contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere și vor reduce numărul de accidente.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom
Martori aprinși în bord la Logan – Ce semnifică și cum trebuie să acționezi când apar?
La ce turație trebuie să mergi ca să consumi mai puțin carburant. Economiile pot fi surprinzătoare
Ce presupune procedura de recensământ auto online? Iată care sunt pașii pentru înregistrarea digitală a vehiculelor!
Reguli stricte pentru transportul bateriilor externe în avion. Ce trebuie să știe toți pasagerii
Primele misiuni de realimentare aeriană, efectuate de avioanele Forţelor Aeriene Americane
Covorașe, tăvițe și accesorii auto de primăvară – recomandările PTC - AUTO
Modalități prin care șoferii pot reduce consumul de benzină și motorină. Un mecanic spune cum economisești la pompă