Copiii Ruginoasei sunt în probe la UTA Arad!
Patru dintre cei mai talentaţi copii care anul trecut au cucerit „Cupa Satelor” la fotbal (copii născuţi în anul 2006 şi mai mici) se vor întoarce mâine la Ruginoasa după ce au răspuns pozitiv invitaţiei venite din partea celor de la UTA Arad ca timp de o săptămână să susţină acolo probe de joc. Iulian Curcă, Florin Doroftei, Ionuţ Olăeru şi Alin Bostan, cu toţii născuţi în anul 2006, au intrat de mai mult timp în atenţia liderului Ligii a II-a, formaţie creditată cu şanse însemnate la promovarea directă în elita fotbalului autohton, însă de ei se interesează şi CSM Politehnica Iaşi.
Cei patru sunt jucători de bază la Unirea Ruginoasa, formaţie care s-a calificat în Liga Elitelor la Under 15, chiar dacă sunt cu un an mai mici decât limita maximă de vârstă! „Cei de la UTA ne-au căutat şi am fost de acord să le trimitem copiii în probe. Noi suntem deschişi la discuţii, căutăm ca în primul rând copiilor să le fie mai bine. Sunt foarte talentaţi, dar situaţia lor financiară nu este prea bună acasă, aşa că au foarte mare nevoie de sprijin pentru a putea progresa. În schimb, sunt înnebuniţi după fotbal, dacă i-aş chema şi la 12 noaptea la antrenament ar veni fără să clipească”, ne-a declarat Constantin Cernăuţeanu, antrenorul care se ocupă de pregătirea lor la Unirea Ruginoasa.
Citeşte şi: Primul obstacol pentru Rednic în calea cupelor europene!
Cei patru jucători amintiţi nu sunt însă singurele talente ale Ruginoasei. Dănuţ Nechifor (născut în 2007) a fost transferat deja la Academia „Gheorghe Hagi”, acolo unde din aprilie va ajunge şi Denis Panciuc (şi el tot 2007). „Chiar am discutat cu antrenorul lui Dănuţ de la Academie şi mi-a spus că deşi este de doar trei săptămâni acolo se vede deja că a progresat. Şi de Curcă sunt ei interesaţi, deşi mi-au spus că au deja trei stoperi foarte buni acolo”, a adăugat Cernăuţeanu, care a menţionat că a discutat atât cu prof. Marian Moldovan, de la Academia CSM Politehnica Iaşi, cât şi cu preşedintele executiv din Copou, Ciprian Paraschiv: „Am fost întrebat de ce am mai fost de acord să trimit copiii la Arad şi nu-i direcţionez spre Iaşi. Am mai spus-o şi o repet: noi suntem de acord să dăm şi toată grupa la Iaşi, primul nostru gând este ca ei să joace pentru CSM Poli Iaşi. Din păcate, Iaşul nu ne oferă deocamdată nicio garanţie, în timp ce noi suntem obligaţi să ne gândim la binele copiilor”.
Ruginoasa este calificată la faza regională a ediţiei 2019/2020 a „Cupei Satelor”, unde evoluează jucători născuţi în anul 2007 şi mai mici, şi şi-a depus candidatura pentru ca în aprilie să găzduiască întrecerea în urma căreia câştigătoarea va participa la turneul final. „Vrem să ajungem din nou printre cele mai bune formaţii din România pentru a ne putea apăra trofeul cucerit anul trecut. Avem promisiunea fermă că Nechifor va fi lăsat să joace pentru noi la acestă frumoasă competiţie pe care noi o tratăm cu toată atenţia”, ne-a mai spus Constantin Cernăuţeanu. Dragoş GAŞPAR
Subiecte asemanatoare
Spectacol total în „județeană”! Scoruri uluitoare în etapa a 12-a
USV-CSM Iași a rupt blestemul celor cinci meciuri fără victorie și a urcat pe locul al doilea!
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Spectacol și răsturnări de situație în Liga a V-a din Iași!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
Un fleac, ne-au demolat! CSM București a câștigat la Iași la 20 de goluri diferență!
Harry Kane câștigă Balonul de Aur după un sezon fabulos, cu 73 de goluri!
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Euro a înțepenit la 5,34 lei
95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!
CSM Iași 2020 a condus de patru ori la Slatina, dar s-a prăbușit!
Două proiecte antreprenoriale din Regiunea Nord-Est, premiate la Iași
Spectacol total în „județeană”! Scoruri uluitoare în etapa a 12-a
USV-CSM Iași a rupt blestemul celor cinci meciuri fără victorie și a urcat pe locul al doilea!
Ministrul Sănătății vrea să taie în două mandatele șefilor
Markó Béla a fost desemnat „Scriitorul Anului 2026”, la Gala Națională de la Palatul Roznovanu
Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru
Guvernul achită doar 39,5% din restanțele pentru investițiile prin „Anghel Saligny”
Iașul, în finala mondială a evenimentelor culturale, alături de Cirque du Soleil
Masacru terorist la Cracovia. Polonia, în doliu național
Accident feroviar la Dornești. Din 19 vagoane scăpate de sub control, șase au deraiat
Pământ de diatomee pentru ploșnițe: cum funcționează și cum se aplică?
Criză de asistenți sociali. Comunele din Iași fac angajări
Fitofarmacie București: când sa apelezi la o fitofarmacie pentru plantele tale de interior?
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Rețeta zilei: ardei copți în sos cremos de iaurt cu usturoi
„Nu putem moderniza statul dacă redesenăm harta, dar păstrăm decizia la București”
Cum alegi mai ușor cina
COMUNICAT DE PRESĂ „Sistem de transport public ecologic metropolitan - etapa II”, cod SMIS 309228
Rețeta zilei: Prune afumate cu orez și ceapă, o mâncare mănăstirească uitată
Sănătatea primește miliarde la rectificarea bugetară, dar banii nu acoperă necesarul
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Respirația copilului în somn: când merită o evaluare de specialitate
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
AUTO
Cum schimbă iarna bugetul de zi cu zi pentru șoferi
Regio Călători anunță schimbări importante pentru călătoriile din toamnă
Schaeffler anunță schimbări importante în fabricile din Europa
Demarorul auto care ascunde mai mult decât pare la Lidl
Trotinetele electrice din București intră într-o nouă etapă cu reguli care schimbă totul
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție