Apocalipsa euro în România din 2025, anticipată de mai mulți analiști financiari. Moneda europeană urmează să depășească un prag psihologic important
Orice român care urmărește cursul euro sau a avut chiar nevoie să schimbe banii a observat clar că a crescut valoarea monedei europene. La o primă privire, mulți ar crede că nu sunt afectați de situație, dar trăim vremuri în care o mulțime de produse și de servicii sunt calculate în funcție de acest factor. Noi nu am reușit, ca țară, să facem trecerea spre banii europeni și nici nu vom putea să luăm, prea curând, în calcul o astfel de variantă. Analiștii anunță un prognostic deloc favorabil pentru anul 2025, când vom trece de un important prag psihologic.
În doar câteva luni, moneda ar urma să treacă de 5 lei. Va fi pentru prima dată, în istoria recentă, când asistăm la un astfel de fenomen. Moneda națională s-a depreciat și va continua în aceeași notă, iar mulți cetățeni vor fi afectați.
Pentru început, cei care au rate la bancă, stabilită în acești bani, vor avea mai mult de plată. La fel se va întâmpla și cu ratele la mașină. Dacă ne referim la sute de euro, chiar și o diferență de 10 bani contează. În plus, întrebarea este următoarea: unde se va opri creșterea?
Cum ne afectează creșterea euro pe toți. Ce produse își vor mări prețul
Din moment ce România nu mai are multe fabrici, are nevoie de import pentru o mulțime de categorii de produse.
Desigur, se vor scumpi și chiriile, abonamentele la telefonie mobilă și orice serviciu care are prețul stabilit în euro, nu în lei. Bonus: vor fi afectate și vacanțele românilor. Prețurile pentru un concediu în orice țară din Uniunea Europeană vor crește. Este o lovitură destul de puternică, ținând cont că 80% dintre cetățeni preferă un sejur în afara țării.
Dacă vei vrea să mergi în vacanță în România, creșterea monedei nu te va afecta la fel de tare, dar tot vei simți diferențe. Așadar, indiferent de ce ai vrea să faci, cu cât banii europeni cresc, iar moneda noastră se depreciază, cu atât vei avea mai mult de plată.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Statul pregătește reducere de impozit pentru cei care plătesc la timp: cine poate primi bonificația
Lidl lansează un nou tip de magazin, în Franța 6 februarie 2026,
Statul aruncă banii pe masă! Dobânzi record la FIDELIS: 7,25% în lei, 6% în euro!
Bun-platnicii, recompensați de ANAF. Regulile care trebuie respectate până pe 15 aprilie pentru a primi o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat
Ce se schimbă pentru microîntreprinderi în noul pachet de relansare economică.
Statul s-a împrumutat, săptămâna aceasta, cu 3,7 miliarde de lei
Legea care îi protejează pe proprietari! Pot rămâne „stăpâni” pe casă chiar și după vânzare sau donație
Ora de vară 2026. Când trecem la noul program și pierdem o oră
Noile reguli APIA pentru 2026 aduc detalii care pot schimba planurile fermierilor
Convocator din 30 ianuarie 2026
Judoka Tudor Moșoi, medaliat cu bronz la Sarajevo
Ce a scris arbitrul în raport după scenele șocante dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Revin ninsorile, viscolul și gerul. Toată țara, sub atenționare / Anunțul făcut acum de meteorologi
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Mort din cauza frigului, la Piața Nicolina
Înmormântarea a devenit un lux
Îngrijirea la domiciliu în Iași a intrat în zona gri
Școlile de șoferi, afacerea care nu moare niciodată
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Sorana Cîrstea, titlul #4FOTO Triumf spectaculos la Transylvania Open în finala cu Răducanu! A primit trofeul de la Halep: „N-am mai trăit așa ceva”
Tâlharii de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași au fost arestați pentru 30 de zile. Cei doi tineri au furat 200 de lei și au lovit un adolescent de 16 ani
Câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă? Iată tot ce trebuie să cunoască românii!
O companie din Coreea de Sud a trimis accidental utilizatorilor bitcoini în valoare de 44 de miliarde de dolari
Primul test în deplasare: Șerif Tiraspol – Politehnica Iași 3-0 (2-0)!
Copie la indigo: ACS USV Iași – Unirea Ruginoasa 6-0 (2-0)!
ANAF impune noi reguli. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei.
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Rațiu și colegii s-au săturatJucătorii și antrenorii lui Rayo s-au răzvrătit împotriva conducerii. N-au apă caldă la dușuri! » La Liga a reacționat
Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste 1 miliard de lei vechi și au șanse să scape! Dosarul se află în instanță de ani buni și a fost amânat de 55 de ori!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Iașul, sufocat de procese: mii de oameni cer în instanță casele în care trăiesc de o viață!
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
FOTO -- Noroi cât casa, la 4 km de Iași. Locuitorii din Breazu reclamă dezastrul rămas după lucrările de canalizare
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
Zece giganți ai construcțiilor se luptă pentru varianta ocolitoare a Vasluiului
Tentativă de omor în penitenciarul Iași
Weekend de noapte în Iași. Harta petrecerilor de nișă
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
FOTO -- Iașul în glod. În Bucium se sapă același șanț pentru a treia oară
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
Poli Iași - FC Bacău: 2-3. 16 ani pe teren, 0 bani în conturi
Gradațiile de merit din Iași - performanța unui sistem care se autorecompensează
Dezastru în școlile Iașului: un examen cu peste 700 de note sub 2!
Sofia-Teodora Enoiu-Pânzariu, aplauze pentru un sunet sincer de chitară
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Băsescu a găsit vinovații pentru dezastrul din România: Daddy, Ciucă și Ciolacu
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Autobuze „tăiate” din greșeală! Haos în transportul județean din Iași
Trenurile viitorului ajung mâine la Iași! 160 km/h, wi-fi și confort de Europa
Iașul, sufocat de procese: mii de oameni cer în instanță casele în care trăiesc de o viață!
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Moldova
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Mort din cauza frigului, la Piața Nicolina
Înmormântarea a devenit un lux
Îngrijirea la domiciliu în Iași a intrat în zona gri
Școlile de șoferi, afacerea care nu moare niciodată
Politica
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Sprijin financiar pentru iarnă și cine ar putea beneficia de el?
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Noi alianţe pentru energie între Ucraina și România deschid perspective neașteptate
Ultima Ora
Judoka Tudor Moșoi, medaliat cu bronz la Sarajevo
Ce a scris arbitrul în raport după scenele șocante dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
