O lume în care eficiența ar putea conta mai mult decât puterea
Poate veni legitimitatea din eficiență și nu din forță? Prin conceptul de „crestonomie”, răspunsul este afirmativ. Lucrarea profesorului universitar Nasty Vlădoiu „Crestonomia internațională - Optimizarea utilului și maximizarea eficienței în ordinea globală” clarifică un concept care țin de ordinea internațională, explicată, frecvent, drept una organizată în jurul conceptului de putere.
Acesta naște mai multe întrebări. De ce ar conta mai mult puterea de negociere decât calitatea soluțiilor? De ce ar prevala interesele înguste în fața optimizării colective? De ce acceptăm sisteme care consumă enorm și produc rezultate mediocre?
Răspunsuri vor veni luni, 25 mai 2026, începând cu ora 17.00, la Restaurantul Diplomat, din Șos. București-Ploiești nr. 2B, unde va fi lansată lucrarea, sub egida Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale din România, în parteneriat cu Camera de Comerț Bilaterală România - Ucraina.
La eveniment vor participa distinși diplomați, academicieni și oameni de afaceri într-un cadru internațional dedicat dialogului și dezvoltării parteneriatelor globale, cu un accent deosebit pe reconstrucția post-conflict, colaborarea strategică și viitorul cooperării internaționale, mai ales că trăim într-o lume în care puterea pare să fie cuvântul cheie.
Crestonomia propune o lume gândită ca un sistem de optimizare. Nu perfect, nu utopic, ci funcțional. În care cooperarea devine o necesitate pragmatică iar eficiența nu este un bonus, ci criteriul de bază. Există însă o condiție clară: eficiența reală nu poate ignora sustenabilitatea. Orice „succes” care epuizează resursele sau destabilizează sistemul este, de fapt, un eșec amânat.
Eficiența autentică înseamnă echilibru, durabilitate, capacitate de adaptare. Înseamnă să produci mai mult fără să distrugi, fără costuri mari și fără erori.
Crestonomia internațională nu promite o lume perfectă, ci una mai lucidă, care are capacitatea de a face lucrurile să funcționeze. Iar profesorul Nasty Vlădoiu, și în calitatea sa de consulul Onorific al Republicii Ghana la București, a înțeles necesitatea cooperării, între state, instituții dar și persoane.
Frecvent, lumea este definită prin putere. Cine o are, cine o pierde, cine o negociază mai bine. Este un reflex atât de adânc, încât pare aproape natural. Și, totuși, din ce în ce mai des, realitatea îl contrazice discret, dar persistent.
Trăim într-o lume care funcționează prost, în ciuda faptului că este organizată în jurul celor mai puternici actori din istorie. Avem instituții globale, alianțe sofisticate, mecanisme de coordonare — și, cu toate acestea, crizele se repetă, se amplifică și, mai ales, scapă controlului exact acolo unde puterea ar trebui să fie decisivă.
Avem schimbări climatice, dezechilibre economice, crize sanitare sau energetice. În aceste situații, a avea mai multă putere nu înseamnă neapărat a avea și soluții mai bune.
În acest context, ideea unei „crestonomii internaționale” atinge un punct sensibil: dacă nu puterea ar trebui să fie criteriul central al ordinii globale, atunci ce anume?
Răspunsul propus este eficiența, capacitatea de a produce rezultate care funcționează, care rezistă și care nu generează costuri ascunse mai mari decât beneficiile. Crestonomia internațională înseamnă o lume mai funcțională, de care avem nevoie mai mult decât oricând.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!