Programul Start-Up Nation: finanțări de până la 50.000 de euro
În acest an, programul Start-Up Nation, care va beneficia de o alocare de 450 de milioane de euro, include o premieră, deoarece se investește atât în dezvoltarea competențelor antreprenoriale, cât și în dezvoltarea afacerilor propriu-zise. Înscrierile pentru modulul de dezvoltare a competențelor încep din 15 aprilie, iar absolvenții vor putea beneficia ulterior de o finanțare de până la 250.000 de lei per IMM.
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a apreciat că lansarea unei noi ediții a Start-Up Nation reprezintă „un moment extrem de important” pentru antreprenorii din România, care așteaptă acest program. „Pentru prima dată vorbim despre o finanțare care vine exclusiv din fonduri europene: 450 de milioane de euro. Vorbim de cea mai mare alocare de la începutul acestui program. Vorbim despre competențe pentru antreprenorii care urmează să obțină finanțare – și nu doar de o finanțare, pur și simplu. Folosim noile tehnologii și inteligența artificială pentru o platformă prin care antreprenorii vor putea să își încarce aceste proiecte. Ele vor fi evaluate mult mai rapid. În același timp, vom avea o dinamică mult mai clară a acestui program”, a spus ministrul Economiei.
Bogdan Ivan a menționat că fiecare IMM va beneficia de o finanțare de până la 50.000 de euro. De asemenea, vor fi stimulate activitățile de producție și procesare, în special în industria alimentară, electronică și în IT. Vor mai fi susținute industria prelucrării lemnului, producerea hârtiei și cartonului. „Vorbim despre un model care se va putea implementa inclusiv în zona rurală, în special în acele zone defavorizate din punct de vedere economic care pot să aibă și să creeze acces la resurse pentru cât mai mulți tineri antreprenori. Publicul țintă pentru aceste programe îl reprezintă tinerii până în 35 de ani. În momentul de față, vorbim despre termene foarte scurte. Programul începe oficial astăzi, de când a fost publicat în Monitorul Oficial”, a precizat el.
Depunerea primelor solicitări pentru cursurile de formare antreprenorială se va face începând cu data de 15 aprilie, urmând ca până la finalul lunii octombrie să fie semnate toate contractele și acordat avansul în valoare de 50%.
„Un alt avantaj este faptul că toate dobânzile la creditele punte pentru antreprenori vor fi la jumătate față de cota de piață. În momentul de față vorbim despre un număr total de aproximativ 15.000 de noi locuri de muncă create în urma acestor investiții. Se pot finanța: echipamente tehnologice, soluții IT, soluții care vin cu o amprentă prietenoasă asupra mediului, de la sisteme de climatizare, ventilație; cheltuieli pentru înființarea firmei, cheltuieli pentru mobilier, aparatură birotică, utilități, salarii; tot ce înseamnă componentă de marketing online, folosind instrumente digitale, precum și consultanță pentru întocmirea documentației și cheltuieli aferente mijloacelor de transport, chiar și a creditelor și garanțiilor obținute din partea băncilor”, a mai spus ministrul.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, în debutul ședinței de guvern, că a patra ediție a Start-Up Nation beneficiază de „cea mai mare” finanțare, comparativ cu programele anterioare. „În premieră, folosim doar fonduri europene și degrevăm bugetul de stat. Finanțăm afacerile noi care produc în România și livrează bunuri cu valoare adăugată, inclusiv în mediul rural. Sprijinim peste 7.500 de antreprenori, cu finanțări de 50.000 de euro fiecare, și vrem să înființăm minim 15.000 de noi locuri de muncă”, a precizat Ciolacu. Raluca STROE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Băncile pierd teren. Banii mari se mută în asigurări: 7 din 12 tranzacții financiare
Băncile pierd teren. Banii mari se mută în asigurări: 7 din 12 tranzacții financiare
Diaspora, „creditorul” tăcut al României. 3,1 milioane de români în UE și miliarde de euro care intră anual în economie
Adrian Negrescu anunță o nouă creștere a impozitului pe proprietate cu până la 270%. Când va avea loc?
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Statul s-a împrumutat joi cu 2 miliarde lei
Revolut le-a dat peste nas escrocilor. Compania a lansat o aplicație anti-fraudă care depistează vocile generate de AI
Carburanții se scumpesc din nou în România. Cât costă benzina și motorina azi, 15 ianuarie
Un nou model Dacia!Producătorul auto din România va lansa încă o mașină electrică în 2026. Cât va costa și unde va fi produsă
INS: Rata anuală a inflaţiei a fost de 9,7%, în decembrie 2025. Energia electrică s-a scumpit cu aproximativ 61%
Curs BNR: Euro crește. Aurul ajunge la un nivel record
LOTO de duminică, 18 ianuarie 2026 – Numerele câștigătoare la Loto 6/49 și celelalte categorii
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Ștefan Târnovanu, transfer la o echipă din Top 5 campionate ale lumii: „Șanse mari!”. Exclusiv
Minoră de 14 ani, arestată preventiv, la Oradea. Este acuzată de pornografie infantilă, viol şi şantaj
CTP pune pe masă peste 2,6 milioane de lei pentru a-și asigura mijloacele de transport
„Nu mă duc, măi, nu mă duc// eu la Davos, că-i încurc!”
Vaccinarea antigripală se mută definitiv în farmacii! Ce trebuie să știe ieșenii
Atelierele creative din Iași, între pasiune și business. Cine vine, cât plătește și ce caută
Scandal în sănătate: CNAS recunoaște disfuncții grave în imagistică
Pericol la bord: Un studiu explică de ce pasagerii ar trebui să evite cafeaua și ceaiul în avion
Temperatura la care trebuie setat termostatul când afară sunt temperaturi negative, atât ziua, cât și noaptea
Țigările sar pragul de 30 de lei. Un nou val de scumpiri lovește fumătorii din România
Victorii pentru echipele ieşene de volei şi handbal
Veste bună pentru pacienții cu boli autoimune. Cercetătorii au găsit un mod prin care organismul își reduce singur inflamația
În Programul „Anghel Saligny”, Iașul nu este partener, ci figurant. A primit doar mărunțiș
Băncile pierd teren. Banii mari se mută în asigurări: 7 din 12 tranzacții financiare
CFR „peticește” linia Pașcani – Iași: 1 milion de lei pentru 1,3 km de cale ferată
Premierul s-a izbit de proteste și tensiuni politice, în Moldova
Bullying pe sexe, în școlile din Iași. Băieții iau bătaie, fetele sunt hărțuite
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Dispar pensiile cash, aduse de poștaș! Ce program lansează Ministrul Muncii
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Rețeta Alba ca Zăpada: desertul clasic preferat de copii și adulți
O nouă „țeapă” se răspândește pe WhatsApp. Cum funcționează metoda „curierul”
