Romsilva scoate la vânzare peste 18.500 de brazi de Crăciun
În sezonul sărbătorilor de iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, oferă la vânzare 18.547 de pomi de Crăciun.
Dintre aceștia, 13.902 sunt din specia brad, iar alți 4.645 sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.
Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, un număr mai mic fiind recoltați din suprafețele de fond forestier regenerate natural, care au o densitate foarte mare.
Direcțiile și ocoalele silvice din cadrul Romsilva vor onora, cu prioritate, cererile populației, prin vânzarea directă. Valorificarea către operatori economici se va face numai în limita excedentului.
Prețurile la achiziția directă, de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare, sunt la același nivel ca cele din ultimii ani, pornind de la 15 lei pentru un pom de Crăciun, specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri, și ajungând la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălțimea între 2 și 3 metri.
Pomii de Crăciun sunt vânduți la sediile ocoalelor silvice, în special cele din zonele de munte și deal, iar persoanele fizice au prioritate la achiziționarea acestora.
Ocoalele silvice oferă, la cerere, pomi de Crăciun cu rădăcină protejată sau la ghiveci, care pot fi replantați, o soluție recomandată. Această opțiune include costuri suplimentare.
De asemenea, în cazul în care unitățile din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva vând pomii de Crăciun în piețe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare și depozitare vor fi incluse, suplimentar, în prețul final de vânzare.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează circa 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în sisteme internaționale.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850.000 de hectare, precum și 12 herghelii de stat.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!