INCHIDE

Stranierii se întorc acasă

Stranierii se întorc acasă

* valul plecărilor nu s-a oprit, dar datele ANPIS arată o schimbare de sens importantă: tot mai multe familii cu copii își redeschid drepturile sociale în România după ani petrecuți la muncă în străinătate * fenomenul înseamnă copii reintrați în școli, dosare refăcute și familii care încearcă să-și reconstruiască viața acasă

România a înregistrat, în fiecare an din perioada 2020–2025, mai multe reveniri ale familiilor cu copii decât plecări care au dus la suspendarea drepturilor la beneficii familiale. Datele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială arată o schimbare importantă în dinamica migrației: pentru o parte dintre familiile plecate la muncă în străinătate, întoarcerea în țară a devenit o opțiune reală.

2023, anul cu cea mai mare mobilitate

Potrivit ANPIS, anul 2023 a fost cel mai intens din punctul de vedere al circulației familiilor cu copii. Atunci s-au înregistrat 16.578 de suspendări ale drepturilor la beneficii familiale, ceea ce indică plecări importante, în special către Germania. În același an, au fost consemnate și 21.384 de deschideri de drepturi în România, cei mai mulți beneficiari revenind din Spania și Marea Britanie.

Această dublă mișcare arată că migrația nu mai poate fi privită doar ca o ruptură definitivă. Pentru multe familii, traseul este circular: plecare, muncă în străinătate, revenire, apoi, în unele cazuri, o nouă plecare. În județe precum Iașul, efectele se simt mai ales în comunitățile din jurul municipiului și în localitățile unde mulți părinți au lucrat ani la rând în vestul Europei.

Germania rămâne principala destinație

Germania este, în continuare, principalul reper al migrației economice românești. ANPIS arată că această țară concentrează peste 30% din totalul suspendărilor drepturilor la beneficii familiale în perioada analizată. În 2025, 5.809 cazuri de deschidere de drepturi în România au fost legate de încetarea beneficiilor familiale în Germania, iar 5.482 de suspendări au fost generate de începerea activității lucrative în această țară.

Alte state au fluxuri importante. În 2025, Marea Britanie apare cu 4.123 de deschideri de drepturi în România, în timp ce Belgia și Olanda sunt asociate cu un număr ridicat de suspendări: 1.197 în Belgia și 1.040 în Olanda.

Ce beneficii pot fi redeschise în România

Persoanele care au lucrat într-un alt stat membru pot beneficia în România de alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului, stimulentul de inserție și indemnizația pentru adopție, acordată pe durata concediului de acomodare. Regula europeană de bază este că prestațiile familiale se acordă, în principiu, în statul în care persoana lucrează, indiferent unde locuiește familia, dar situația concretă depinde de reședință, statut profesional și coordonarea dintre instituțiile statelor membre.

După vârful din 2023, suspendările au scăzut în 2024 și 2025, de la 16.578 la 13.499. ANPIS interpretează evoluția ca posibil semn al unor condiții mai atractive pe piața muncii din România sau al unei cereri mai reduse de forță de muncă în alte state europene.

Dan DIMA

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!