Dan Ungureanu:Revolta unui profesor din Timișoara: România, țara în care politicienii cer și obțin ce diplome vor
România este în continuare o țară autoritară, totalitară, în care politicienii cer și obțin ce diplome vor. Iar toți ceilalți devin cinici, spune Dan Ungureanu, profesor la Facultatea de Litere a Universității din Timișoara. România are cel mai mic procent de populație cu studii superioare din Europa și are și populația cu cele mai slabe și inconsistente studii superioare. E cea mai slab educată populație din Europa
Predau de 24 de ani încoace, dintre care 13 în străinătate. Am predat pe două continente, în trei limbi (română, franceză, engleză), în patru țări (România, Franța, Canada, Cehia), de la clasa zero, la gimnaziu, la liceu, la universitate, la învățământul pentru vârsta a treia.
Am avut elevi și studenți cam din toate țările (și din Honduras, și ciuvași, și nogai, și druzi, și afgani) și de toate condițiile sociale, umile femei indiene din afara castelor sau înfipte brahmane la Crips.
Cred, prin urmare, că știu ceva despre învățământ.
Sunt vreo două sute de mii de profesori în România. Nu le poți cere tuturor să fie harismatici. E o prostie. Se tot vorbește despre profesori „cu har” care „farmecă” și care „fac materia să fie interesantă”. E o prostie, e pură retorică politică și mediatică, absolut toxică pentru bunul mers al educației.
Dintre toți predictorii pentru rezultate școlare bune, unul singur a fost mereu fiabil în orice condiții: veniturile părinților. Copiii de părinți bogați au rezultate școlare bune. Punct.
Doctorate transformate în breloc pentru politicieni
Școala nu mai funcționează fiindcă nu mai e un ascensor social.
Între 1955-1975, grosso-modo, România se industrializează, ceea ce duce la urbanizare. În aceeași perioadă, trei milioane de copii din mediul rural merg la școli și ajung maiștri, ingineri, profesori, medici – 150.000 pe an. Avea rost să înveți, învățătura te făcea maistru sau inginer, te ducea la oraș.
După 1990, România a încetat să se urbanizeze. Proporțiile între urban/rural sunt în 2024 cele din 1990.
Singurul ascensor social e plecarea în străinătate.
Proporția copiilor fii de agricultori care ajung la facultate în 2023 e foarte mică.
Abandonul școlar e endemic și grav. E doar vina politicienilor că au creat acest haos în educație, schimbând des miniștrii educației, făcând reforme inutile după reforme inutile și transformând doctoratele în simple brelocele. Și au creat zeci de universități de carton.
Nimeni nu mai crede în învățământul românesc
Nimeni nu mai crede în învățământ și în capacitatea lui de a crea o societate educată politic, un corp de cercetători științifici cu influență sau tineri cu idei noi valorificabile în industrie.
Cei mai buni, crème de la crème, primii 1%, pleacă să studieze la universități în străinătate și rămân acolo.
Pur și simplu, învățământul nu mai e un domeniu separat și autonom de politică, ci e complet la cheremul partidelor politice. Oamenii intră în politică, și, pe măsură ce urcă politic, adună și diplome. De licență, de bacalaureat.
Paradoxal, deși România are cel mai mic procent de populație cu studii superioare din Europa, are și populația cu cele mai slabe și inconsistente studii superioare. E cea mai slab educată populație din Europa.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cine se angajează după facultate și în ce domenii ajung, de fapt, absolvenții
Noi reguli pentru olimpiadele școlare: schimbări majore care vor influența direct elevii și profesorii ieșeni
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri, 26 noiembrie 2025, că în zona Educației măsurile privind evitarea cumulului pensie - salariu nu vor afecta cadrele didactice.
Diplomație educațională cu impact local: ce înseamnă noul acord FLEX pentru elevii din Iași
Ministerul Educației nu renunță la Săptămâna verde și Școala altfel
Universitatea Petre Andrei din Iași pare să fi depășit perioada neagră în care Fiscul o lăsase fără active și aruncase instituția academică în groapă. UPA a găsit un investitor grație căruia oferă acum studenților spații noi de învățământ
România candidează la Executive Board UNESCO, în contextul celei de-a 43-a sesiuni. Cum contribuie Iașul la sprijinirea acestei candidaturi?
Elevii de la un liceu din Focșani și-au păcălit profesorii cu inteligența artificială. Cadrele didactice au crezut că în școală se află o maimuță
9 din 10 profesori admit că elevii sunt victime ale bullyingului!
Transport gratuit pentru elevii care susțin Bacalaureatul
Ministerul Educației schimbă regulile jocului la competițiile școlare
M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore
Sportivul celebru alături de care s-a antrenat Simona Halep! Reacția lui Darren Cahill după ce a făcut publice imaginile
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că ultimul documentar publicat de Recorder, „Justiție capturată”, este unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
Pierdere uriașă pentru România la barajul cu Turcia! UEFA, decizie radicală
Emoțiile s-au redus! Real primește o veste excelentă despre starea lui Mbappe înaintea duelului cu City
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
FOTBAL Poli respiră: va plăti mâine trei salarii, iar jucătorii vor merge la Șelimbăr
Elev de liceu, condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Dealer încă din clasa a IX-a
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
Prorectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, distins cu Premiul „Petre Sergescu” al Academiei Române
„Ecouri de iarnă”, concert caritabil pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”
5 ritualuri de self-care ca femeie - un ghid blând pentru a-ți cultiva echilibrul
Explorând cultura cubaneză: IATĂ ce îți oferă 7 zile în inima Havanei
Cine va alege noul manager al Palatului Culturii din Iași
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Tendințele în machiaj pentru sărbătorile de iarnă 2025
Taxele locale vor crește de la 1 ianuarie 2026
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
LOTO Numerele norocoase de duminică, 30 noiembrie
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Actualitate
M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că ultimul documentar publicat de Recorder, „Justiție capturată”, este unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
Prețul la motorină a scăzut cu 0,25 lei/l, în doar câteva zile, la Iași!
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
SOCIAL
„Ecouri de iarnă”, concert caritabil pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”
Campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător, în creștere îngrijorătoare
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Creșă nouă în cartierul Dacia și zeci de locuri în plus pentru copiii din Iași
Familia, puntea spre reintegrare și cel mai sigur drum spre a doua șansă a deținuților
În 10 ani, Casa Share a construit 37 de locuințe
Ultima Ora