Cum să-ți îmbunătățești engleza în afara orelor de curs Strategii simple care chiar funcționează
Oricine a făcut cursuri de engleză știe sentimentul: la clasă totul merge bine, înțelegi, răspunzi, dar apoi...între lecții, parcă îți iese totul din cap. Sau ai impresia că avansezi prea încet. Vestea bună e că cea mai mare parte a progresului NU se întâmplă doar la cursuri, ci și între ore. Vestea și mai bună e că poți accelera totul cu metode simple, oferite de profesorii Twinkle Star, dar pe care puțină lume le aplică cu adevărat.
1. Vorbește cu tine însuți. Serios. Dar în engleză.
Ok, pare bizar, dar e una dintre cele mai eficiente strategii pentru fluență. Când ești singur (acasă, în mașină, pe drum) povestește-ți ce faci:
“Now I’m making coffee. It smells strong. I think I’ll add a bit of milk.”
Asta îți antrenează gândirea în engleză, îți crește fluența și încrederea. E gratis și funcționează. Plus, nu riști să fii contrazis.
2. Înlocuiește scroll-ul fără scop cu “micro-engleză”
Când intri pe social media, urmărește 2-3 conturi care creează conținut în engleză (sunt destule), pe subiecte care chiar te interesează: gaming, beauty, tech, sport, fashion, current affairs ș.a.m.d. Ce îți place ție.
Nu e vorba de a începe cursuri pe Instagram, doar să schimbi puțin conținutul care îți apare zilnic în ”feed”. Engleza intră în minte fără să simți, fără mult efort și „fără să doară” atunci când e conectată la pasiunile tale.
3. Intră în “English Mode” pentru 20 de minute pe zi
Alege un moment fix în zi (dimineața la cafea, în autobuz, seara înainte de culcare) și pune-ți o regulă: în acele 20 de minute, tot ce citești, gândești, scrii sau asculți trebuie să fie în engleză.
E ca un antrenament de fitness pentru creier: scurt, concentrat și eficient.
4. Imită. Nu încerca să reinventezi engleza.
Dacă auzi o expresie care sună natural în engleză, păstreaz-o și repet-o exact așa cum e. Ah, și nu încerca să o traduci mot-a-mot pentru că de multe ori asta încurcă mai tare decât ajută.
Exemple:
“Let me get this straight.”, “It’s not really my thing.”, “I’m on it!”
Oamenii care vorbesc fluent nu inventează propoziții sau fraze. Ei refolosesc expresii pe care le-au auzit des. În cazul de față, imitația bate invenția.
5. Pune-ți subtitrări...în engleză, nu în română.
Te uiți la un serial pe net? Bun. Activează subtitrările în engleză. Asta îți leagă sunetul de scris, îți întărește vocabularul și îți clarifică pronunția. Auzi cum se zice și vezi cum se scrie. Simplu și eficient.
Pro tip: pune pauză când vezi o expresie care îți place. Repet-o cu voce tare. Sau scrie-o într-un “Vocab Notebook” digital (Google Keep, Notion, Word etc.) sau clasic, cu pix și hârtie (dacă vrei varianta ”old school”).
6. Jocuri de cuvinte, dar cu miză personală
Ia un cuvânt și provoacă-te să-l folosești de cinci ori pe zi în contexte diferite. Exemplu: cuvântul “deal”.
Poți spune: “That’s a good deal.” “Let’s make a deal.”, “It’s a big deal!”, “No big deal.”, “I can’t deal with this.”
Engleza e plină de expresii care par simple, dar care au zeci de nuanțe. Când înveți în situații reale, expresiile îți rămân în minte pe termen lung.
7. Creierul iubește rutina, dar progresul vine când forțezi limitele.
Alege din când în când ceva greu. O prezentare TED (fără subtitrări). Un articol de ziar. Un podcast pentru nativi.
Nu o să înțelegi totul. Și nici nu trebuie. Dar acel mic disconfort e semnul că înveți ceva nou. Și da, progresul adevărat vine exact din momentele astea.
Gândește-te la sală. Dacă ridici aceleași greutăți și nu mai simți nimic, nu mai crești. E semnul că trebuie să treci la nivelul următor. Ei, la fel e și aici (doar că nu faci febră musculară).
În concluzie, nimeni nu-ți zice să te transformi în cursant 24/7. Dar încearcă să lași engleza să intre, puțin câte puțin, în rutina ta zilnică, în moduri care îți plac și care te țin conectat.
Cu 20-30 de minute pe zi, folosite inteligent, vei progresa mai rapid şi eficient, îmbunătățindu-ți rezultatele obținute prin clasicele cursuri de limba engleză.
De ce să nu alegi și un examen Cambridge, care îți oferă un certificat lingvistic recunoscut internațional și valabil pe viață? Înveți engleza ca sa o folosești. Să te bucuri de ea. Să comunici, să înțelegi, să călătorești, să crești.
Așa că...spor la exersat și, dacă ai găsit ceva care chiar te-a ajutat, spune și altora. ”Good things are meant to be shared.”
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
De ce merită să alegi o hotă incorporabilă modernă? Beneficii pe care le simți zi de zi
O alegere de stil care nu se misca, o bratara fixa!
Ingredientul tropical care îți lasă pielea ca după tratament scump la spa
