Ministrul Mediului, despre hotelul Romsilva din București. „Și-au pus 41 de camere, ei fiind 41 de directori
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva deţine, în Bucureşti, un hotel de patru stele care are un număr de camere egal cu cel al directorilor direcţiilor locale, a afirmat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Digi24. Buzoianu a precizat că proiectul de reorganizare al Regiei va fi „bullet proof”, astfel încât să nu poată fi atacat cu succes în instanță.
„Au hotel de patru stele, a avut pierderi, a avut un milion de lei pierderi. Sigur, nu e o pierdere uriaşă, dar gândiţi-vă, e un hotel de patru stele în capitala României (…) Şi-au pus 41 de săli, de camere de hotel, ei fiind 41 de directori. Asta s-a întâmplat la hotel, hotelul are 41 de camere. Câte direcţii are Romsilva astăzi? 41! Adevărul e că nu au plăcuţa cu numele, în acest punct nu s-a ajuns, dar au ştiut că facă 41 de camere”, a declarat ministrul Mediului, citat de News.ro.
Ea spune că nu a ajuns în acel hotel, dar vrea ca acesta să fie eficient economic sau să i se schimbe destinaţia.
„Am nişte planuri pentru acel hotel. Cred că este necesar să fie fie foarte eficient economic, este un hotel în mijlocul capitalei, nu poate fi susţinut din bugetul Romsilva un hotel de patru stele, ăla trebuie să aducă bani, nu trebuie să dai tu bani ca să-l gestionezi. Doi la mână: dacă nu se va face asta, poate să fie oricând un centru de performanţă. Atâtea instituţii spun că nu au acces la spaţii în care să facă traininguri, facem acest hotel centru de performanţă. Una din două variante. Dar ideea că e un loc unde se pierd bani, ideea că nu e totul fiscalizat, toate astea trebuie să dispară, nu o să rămână aşa”, a mai spus Diana Buzoianu.
Ea spune că a cerut o listă cu toate imobilele gestionate de instituţiile subordonate Ministerului Mediului, anunţând că va verifica situaţia acestora.
Buzoianu promite o reorganizate „bullet proof”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că proiectul privind reorganizarea Regiei Autonome a Pădurilor Romsilva va fi „bullet proof”, ea anunţând că zeci de specialişti în domeniul juridic sunt consultaţi în ceea ce priveşte actul normativ privind reorganizarea instituţiei, tocmai pentru ca acesta să nu poată fi atacat cu succes în instanţă.
Diana Buzoianu anunţă că se va organiza o dezbatere publică „transparent făcută” pe tema reorganizării Regiei Pădurilor Romsilva, tocmai pentru ca deciziile luate cu privire la această instituţie să nu poată fi atacate.
„Eu îmi dau seama că această Hotărâre de Guvern, toată lumea este cu ochii pe ea, poate dacă are o hibă, ceva, care ar putea să fie, la un moment dat, atacat. Se uită zeci de avocaţi pe ea, vreau să le transmit tuturor celor care se gândesc că o vor ataca în instanţă şi va pica, zeci de avocaţi se uită pe ea şi va fi bullet proof. Nu am de unde să fiu sigură, dar având în vedere la câţi oameni, câţi jurişti, câţi avocaţi se uită pe ea, am oarecare încredere fermă, aşa că nu o să se poată întâmpla nimic”, a afirmat ministrul Mediului.
Întrebată dacă directorii care nu vor fi pe funcţii vor pleca din regie, ea a răspuns că se pot angaja în regie, pe alte funcţii.
„Romsilva are nevoie de oameni care să facă muncă pe teren, dar nu avem nevoie de 90 de directori, de zeci de contabili, de zeci şi zeci de oameni care să facă muncă de HR. Dacă nu există nevoie reală de aceşti oameni, întrebarea este de ce au existat aceste posturi?”, a mai spus Diana Buzoianu.
Corpul de Control al Ministerului Mediului a finalizat verificările la Romsilva şi a constatat pierderi financiare masive, prime nejustificate în direcţii cu pierderi financiare, fonduri speciale gestionate defectuos, dar şi suspiciuni de corupţie. În perioada 2023–2024, profitul brut s-a prăbuşit cu peste 83%, a relevat controlul, multe dintre direcţii având pierderi constante. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a trimis raportul la Parchetul General
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cele mai greșite combinații alimentare. Ce să nu pui niciodată în farfurie dacă vrei sănătate și siluetă
Trendurile de make-up în 2026. Ce se poartă, ce „funcționează” și de ce un machiaj corect te ajută în orice domeniu
Ce nereguli erau în echipa lui Cătălin Măruță. Detaliile din culise care au pus pe jar conducerea Pro TV
Libertatea de mișcare: cum transformi drumul dintre orașe într-o experiență, nu doar într-o necesitate
YouTube introduce funcția pe care părinții o cereau de mult timp
De unde vine motivația pentru a te ține de antrenamentele la sala de fitness pe termen lung?
Licențe, taxe și bonusuri: ce trebuie să știi înainte să alegi un cazino online
DOCUMENT Proiect în Parlament: Se dorește legalizarea și taxarea prostituției/ În România a mai fost legală, înainte de regimul comunist
De la ce a pornit conflictul dintre Miau Cafe și proprietarul locației. Cafeneaua cu pisici a primit ordin de evacuare
Stresul de sarbatori? Cum ne afecteaza organismul agitatia din luna Decembrie si ce putem face
Cine sunt câștigătorii Premiilor Globul de Aur
Cine plătește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță în cursele de ridesharing
Mihai Stoica, șocat de ce a trăit în tribune la FC Argeș – FCSB 1-0: „Un copil m-a înjurat de la jumătate de metru! Jandarmul se uita”
Becali a luat decizia în ceea ce îl privește pe Denis Alibec: „Să văd dacă renunț definitiv sau mă mai gândesc”
Constructorul român de autoturisme Dacia a câștigat celebrul Raliu Dakar!
Alertă aeriană. Un avion cu 11 oameni la bord a dispărut de pe radar
Polițiștii locali pot utiliza camere video în exercitarea atribuțiilor. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
VIDEO Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit și la Botoșani. Cu o zi în urmă, a avut parte de aceeași primire la Iași
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarul municipiului Botoșani și cu prefectul județului
BANCUL ZILEI-Chelnerul: – Ce să vă aduc la desert?
Buletinele care nu mai pot fi folosite din august 2031. Ce se va întâmpla cu ele
Topul întrebărilor pe care nu le punem aproape niciodată copiilor și de care, uneori, au cea mai mare nevoie
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
Gerul cuprinde aproape toată țara: Temperaturi de -20 de grade. Noi alerte emise de meteorologi HARTĂ
Adevărul despre suplimentele alimentare. Când te ajută și când îți arunci banii
A înghețat Bahluiul – Cât de frig a fost azi-noapte la Iași
S-a vândut încă o clădire istorică din centrul Iașului, de pe strada Lăpușneanu. Cumpărătorul, fost partener de afaceri cu fiul primarului Miroslavei
Top 7 greșeli în îngrijirea tenului iarna. Ce îți usucă pielea și cum repari rapid
Ilie Bolojan bate cu pumnul în masă: Autostrăzile Iaşi-Ungheni şi Suceava-Siret trebuie să fie finalizate până în 2030
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
