145 de ani de la deschiderea relațiilor diplomatice dintre România și Italia, aniversați la Palatul Culturii
La Palatul Culturii din Iași au fost marcați 145 de ani de la deschiderea relațiilor diplomatice dintre România și Italia.
Șeful Cancelariei consulare al Ambasadei Italiei la București, Vincenzo Tamarindo, a subliniat că relațiile dintre țările noastre sunt fondate pe rădăcini profunde, milenare. El a mai arătat că anul trecut, la Roma, au fost semnate o serie de acorduri de colaborare foarte importante care vor continua parteneriatul strategic consolidat în cadrul Uniunii Europene și NATO.
„Celebrăm un parcurs comun pe care îl avem până acum – 145 de ani de relații diplomatice, de apropiere între cele două țări și popoare. Există o mare comunitate a diasporei române în Italia și există o mai mică comunitate care lucrează în România. Acesta este cu adevărat un caracter calificant al raportului dintre Italia și România, o relație socială, umană între două populații. Știți că anul trecut, la Roma, a fost cel de-al 3-lea summit guvernamental Italia-România, la care au fost prezenți cei doi prim-miniștri și delegați care au reprezentat cele două guverne. S-au scris acorduri foarte importante. Acum, cu adevărat vrem să privim spre viitor pentru a continua acest parteneriat strategic consolidat în cadrul Uniunii Europene și NATO pentru a face față împreună provocărilor", a spus Vincenzo Tamarindo. La rândul său, primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat că după vizita Papei Francisc la Iași din 2019 relațiile dintre țările noastre au cunoscut o dezvoltare susținută și și-a exprimat speranța ca la Iași să fie implementate investiții valoroase ale oamenilor de afaceri italieni.