200 de ani de la hrisovul Catedralei Mitropolitane din Iași

* Catedrala Mitropolitană din Iași nu s-a ridicat dintr-un singur proiect și nici într-o singură generație * între hrisovul din 1826 și sfințirea din 1887 au trecut peste șase decenii, o prăbușire, aproape 40 de ani de abandon și o reconstrucție care a schimbat radical proiectul inițial

În anul 1826, domnitorul Moldovei Ioniță Sandu Sturdza aproba, la inițiativa mitropolitului Veniamin Costachi, construirea unei noi Catedrale Mitropolitane la Iași. Două sute de ani mai târziu, Muzeul Mitropolitan readuce în atenție actul care a declanșat unul dintre cele mai ambițioase șantiere ale Moldovei secolului al XIX-lea. Expoziția aniversară poate fi vizitată până pe 30 septembrie 2026. Dincolo de document însă, povestea monumentului este una despre ambiție, erori de construcție, bani publici, arhitecți și un oraș care își căuta o nouă imagine.

Un proiect uriaș pentru Iașul anului 1826

Catedrala pe care o vedem astăzi în centrul Iașului a început, de fapt, cu o foaie de hârtie. Hrisovul domnesc din 8 august 1826 autoriza proiectarea și construirea unei biserici care trebuia să exprime puterea Mitropoliei Moldovei și să depășească scara lăcașurilor existente.

Locul nu fusese ales întâmplător. Aici existaseră mai întâi Biserica Albă, datată în secolul al XV-lea, apoi biserica Stretenia, cu hramul Întâmpinarea Domnului. Noua catedrală urma să suprapună astfel mai multe straturi din istoria religioasă a Iașului. Planurile au fost realizate de arhitecții Gustav Freywald și Bucher. Proiectul combina elemente de inspirație bizantină cu o monumentalitate occidentală: o cupolă centrală foarte mare și patru turnuri amplasate în exteriorul corpului principal. Din 1838, lucrările au intrat și în responsabilitatea arhitectului Mihail Sigurov, arhitect al curții lui Mihail Sturdza.

Catedrala care aproape s-a prăbușit înainte să fie terminată

Ambiția proiectului a depășit însă posibilitățile tehnice ale construcției. Problemele de rezistență ale bolții și cupolei centrale au devenit atât de grave încât o parte a structurii s-a prăbușit, producând fisuri importante și în zidurile laterale. Imensa deschidere interioară și soluția structurală inițială au fost punctele vulnerabile ale clădirii. Retragerea mitropolitului Veniamin Costachi în 1842, apoi Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor, secularizarea averilor mănăstirești și schimbările politice ale epocii au blocat proiectul. Timp de aproape patru decenii, unul dintre cele mai mari proiecte ale Iașului a rămas practic neterminat. Orașul a avut, așadar, pentru o bună parte a secolului al XIX-lea, un gigantic șantier abandonat chiar în centrul său.

Statul a alocat 700.000 de lei pentru reluarea lucrărilor

Salvarea construcției a venit în vremea mitropolitului Iosif Naniescu. În 1880, Parlamentul a aprobat finanțarea continuării lucrărilor, fiind alocată suma de 700.000 de lei, o investiție publică majoră pentru epocă.La 15 aprilie 1880 a fost pusă a doua piatră fundamentală, iar proiectul a fost preluat de Alexandru Orăscu, arhitect și rector al Universității din București. El nu a încercat să salveze cu orice preț viziunea inițială, ci a schimbat-o. Cupola centrală uriașă a dispărut din proiect. În interior au fost introduse două rânduri de pilaștri masivi, iar acoperirea spațiului s-a realizat prin patru bolți despărțite de arce transversale. Soluția a dat clădirii stabilitatea care îi lipsise primei construcții și a definit în mare măsură forma pe care o cunoaștem astăzi. Pictura interioară a fost realizată de Gheorghe Tattarescu, iar vitraliile au fost comandate la München. Sursele Direcției Județene pentru Cultură Iași menționează peste 250 de figuri individuale și compoziții pictate pentru interior și catapeteasmă

Dintr-un șantier eșuat, emblema centrului Iașului

Catedrala a fost sfințită la 23 aprilie 1887, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Doi ani mai târziu, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate aici de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, iar edificiul a căpătat treptat rolul religios și simbolic pe care îl are astăzi. Privită de pe bulevardul Ștefan cel Mare, Catedrala pare astăzi un reper care a existat dintotdeauna. În realitate, forma ei este rezultatul unui proiect ratat și apoi reinventat, al unei finanțări masive din bani publici și al muncii mai multor generații de arhitecți și meșteri.

Expoziția deschisă la Muzeul Mitropolitan până la 30 septembrie 2026 marchează 200 de ani nu doar de la un document administrativ, ci de la începutul unei transformări urbane. Hrisovul din 1826 a pus în mișcare un șantier care avea să dureze peste 60 de ani și să lase Iașului una dintre imaginile sale definitorii.

Clara DIMA