Moaștele Sfântului Paisie vin la Sfânta Parascheva! Programul complet al pelerinajului din octombrie
Iașul se pregătește din nou pentru una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului, iar ediția din 2026 vine cu o premieră de amploare. Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi aduse la Catedrala Mitropolitană, alături de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva, pentru perioada 8-15 octombrie.
Pelerinajul începe oficial joi, 8 octombrie, la ora 6.00, cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. O jumătate de oră mai târziu, moaștele celor doi sfinți vor fi purtate în tradiționala procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane, urmând să fie așezate în baldachinul special amenajat pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Acolo vor putea fi cinstite de pelerini până în dimineața zilei de 15 octombrie, când rândul va fi gestionat în interiorul Catedralei Mitropolitane.
În ziua de 14 octombrie, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, punctul central al sărbătorii va fi Sfânta Liturghie. Slujba începe la ora 9.00, pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei. Pentru cei care nu vor putea ajunge în imediata apropiere, slujba va fi transmisă pe ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe zone.
„Calea Sfinților”, pe 11 octombrie
Unul dintre cele mai așteptate momente va avea loc duminică, 11 octombrie, între orele 19.00 și 20.30, când moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Paisie vor fi purtate prin oraș în cadrul tradiționalei procesiuni „Calea Sfinților”.
Programul religios continuă zilnic, cu slujbe, acatiste, vecernii și privegheri, iar în noaptea de 13 spre 14 octombrie este programată o priveghere care se va încheia cu Sfânta Liturghie, în jurul orei 3.00.
Pe durata pelerinajului, organizatorii pun la dispoziția celor veniți la Iași două numere de telefon pentru informații: 0757.57.91.00 și 0757.033.466. De asemenea, pe site-urile Doxologia și Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va fi indicată în timp real poziția capătului rândului pelerinilor.
Peste 50 de evenimente culturale la Iași
Ediția din acest an aduce și o noutate culturală majoră: SACRUM IAȘI ART FESTIVAL, organizat prin colaborarea instituțiilor culturale, academice și ecleziastice din Iași.
Festivalul va reuni peste 50 de manifestări, de la expoziții și instalații multimedia până la concerte de muzică sacră, clasică și contemporană, teatru, film, workshopuri pentru studenți și tineri creatori, conferințe și dezbateri.
Tema primei ediții este „CREATIO ET INTELLIGENTIA – Între Providența Divină și Inteligența Artificială”, cu proiecte dedicate inclusiv relației dintre patrimoniu, spiritualitate și inteligența artificială.
În program se regăsește și vernisajul expoziției „Sacrul la feminin. Arta dăruirii în Țările Române”, programat vineri, 9 octombrie, la Muzeul Mitropolitan.
Astfel, timp de o săptămână, Iașul va fi din nou centrul unuia dintre cele mai importante pelerinaje ortodoxe din România, dar și scena unui amplu program cultural care va transforma luna octombrie într-o adevărată sărbătoare a credinței, artei și patrimoniului.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva - 2026
Program 8 - 15 octombrie 2026
Joi, 8 octombrie 2026
• 6.00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
• 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
• 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
• 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) - lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Centrului Eparhial
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
• 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Vineri, 9 octombrie 2026
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
• 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
• 17.00-18.00: Vernisajul expoziției „Sacrul la feminin. Arta dăruirii în Țările Române”, în parteneriat cu Muzeul de Artă al României (Muzeul Mitropolitan)
Sâmbătă, 10 octombrie 2026
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
• 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
• 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia, `mpreun\ cu slujba Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 11 octombrie 2026
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană)
• 8.00-12.00: Sfințirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Galata, municipiul Iași, Protopopiatul 1 Iași
• 16.00-17.00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala mitropolitană)
• 19.00-20.30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
• 21.00-00.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)
Luni, 12 octombrie 2026
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
• 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
• 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei, cu prilejul pomenirii aducerii la Iași a sfintelor sale moaște în 1996 (în Catedrala Mitropolitană)
Marți, 13 octombrie 2026
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ap. Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
• 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
• 21.00-3.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Miercuri, 14 octombrie 2026
• 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
• 9.00-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane)
• 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
• 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană)
Joi, 15 octombrie 2026
• 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
• 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Carmen DEACONU