INCHIDE

5.000 de pelerini hasidici ajung la Iași! Autoritățile române și israeliene pregătesc tranzitul către Uman

5.000 de pelerini hasidici ajung la Iași! Autoritățile române și israeliene pregătesc tranzitul către Uman

Aeroportul Iași intră în aceste zile într-un regim special de organizare. Aproximativ 5.000 de pelerini hasidici sunt așteptați să tranziteze aeroportul în drum spre și dinspre Uman, iar autoritățile române, reprezentanții Israelului și structurile de ordine publică lucrează împreună pentru ca întregul flux să se desfășoare în condiții de siguranță.

Mobilizarea este una amplă. La nivelul județului sunt implicate Poliția de Frontieră, Jandarmeria Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Iași, Poliția Transporturi și Poliția Rutieră, alături de celelalte structuri partenere. Misiunea acestora vizează organizarea și securizarea traseelor și a principalelor puncte de tranzit.

Operațiunea beneficiază și de sprijinul Poliției Statului Israel, al reprezentanților Ambasadei Israelului și al Comunității Evreilor din Iași.

Cooperarea româno-israeliană a fost consolidată prin prezența unei delegații din partea Israelului. Din aceasta au făcut parte Ronen Levi, adjunct al șefului misiunii și consul al Ambasadei Statului Israel la Bratislava, Ilana Ionescu, reprezentant al Ambasadei Israelului la București, precum și Ksenya Shalom și Yoni Mingov, inspectori ai Poliției Statului Israel.

Reprezentanții israelieni au transmis aprecieri pentru modul în care structurile din județul Iași s-au mobilizat pentru gestionarea fluxului de pelerini către și dinspre Uman.

Autoritățile subliniază că obiectivul nu este doar gestionarea celor aproximativ 5.000 de pelerini, ci și menținerea unui flux cât mai normal pentru pasagerii curselor regulate. Vizita prefectului la aeroport și întâlnirile cu partenerii israelieni fac parte dintr-un demers mai amplu bazat pe coordonare permanentă, comunicare și cooperare între instituții.

Astfel, în perioada următoare, Iașul devine unul dintre punctele importante de tranzit pentru pelerinii care se îndreaptă către Uman, iar autoritățile județene anunță că vor monitoriza îndeaproape întreaga operațiune. Carmen DEACONU