84% dintre comunele Regiunii de Nord-Est depind financiar de bugetul de stat
* România funcționează, în mare parte, pe o hartă administrativă veche de peste jumătate de secol, desenată în 1968 și niciodată actualizată * conform raportului Curții de Conturi, 84% dintre comunele din Regiunea de Nord-Est depind financiar de bugetul de stat * regiunea are cel mai mic indice de dezvoltare și concentrează cele mai multe comune vulnerabile, îmbătrânite și lipsite de autonomie economică * în jurul Iașului, contrastul e vizibil: câteva suburbii prosperă, în timp ce zeci de sate supraviețuiesc doar birocratic, fără resurse și fără perspectivă
Structura administrativă a României a rămas aproape neschimbată din 1968. Aceeași hartă, trasată pentru o economie planificată, continuă să guverneze o țară complet diferită.
Potrivit raportului Curții de Conturi din octombrie 2025 – „Comunele și orașele mici din România, în căutarea unui nou model de organizare” – 90% dintre unitățile administrativ-teritoriale sunt comune, iar aproape jumătate dintre ele (1.581) au sub 3.000 de locuitori.
Mai mult, 15% dintre comune, adică peste 400 de localități, nu mai îndeplinesc nici măcar criteriul minim de populație impus de lege – 1.500 de locuitori. Pe hârtie, par vii. În realitate, multe dintre ele sunt „comune-fantomă”: localități fără școală completă, fără medic, fără personal administrativ calificat și cu infrastructură precară.
Nord-Estul, cea mai vulnerabilă regiune din țară
Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care include județele Iași, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava și Bacău, este zona cu cel mai mic indice de dezvoltare din România. Conform datelor Ministerului Dezvoltării, peste 55% dintre comunele din regiune au un nivel de dezvoltare redus sau moderat. Dar cifra care ar trebui să dea de gândit este alta: 84% dintre comunele din Nord-Est depind în proporție de peste 50% de finanțare de la bugetul de stat. Doar 27% dintre ele reușesc să se susțină din venituri proprii într-o proporție semnificativă. Cu alte cuvinte, în cea mai săracă regiune a României, autonomia locală este mai degrabă o ficțiune administrativă.
Populația activă scade, iar vârstnicii devin majoritari în multe localități. În unele comune din județul Iași, casele sunt goale mai mult de jumătate din an – locuite doar în lunile de vară, când revin cei din Diaspora. Între timp, aparatul administrativ continuă să funcționeze: primar, secretar, contabil, consilieri locali, bugete, hotărâri și rapoarte – o birocrație care ține locul unei comunități care nu mai e. Legea prevede criterii clare pentru ca o localitate să poată fi comună sau oraș: populație, dotări, servicii, infrastructură.
Dar doar 5% dintre comune și 4% dintre orașele mici mai îndeplinesc aceste condiții. Restul funcționează din inerție, prin derogări tacite, fără ca statul să recunoască deschis eșecul sistemului. „Criteriile demografice pentru clasificarea localităților nu mai corespund dinamicii actuale”, avertizează Curtea de Conturi. „Lipsa unor indicatori clari și fiabili afectează capacitatea de planificare a dezvoltării locale”.
Iașul și dublul său chip
Zona Metropolitană Iași este una dintre puținele funcționale din România, dar în jurul municipiului se conturează o hartă cu două viteze. Comune precum Miroslava, Rediu sau Valea Lupului s-au urbanizat rapid, devenind extensii firești ale orașului. În schimb, în unele sate, timpul pare să fi înghețat. Infrastructura lasă de dorit, populația scade, iar bugetele nu pot susține nici măcar reparațiile de bază. Între aceste două lumi – urbanul care crește și ruralul care se goleşte – se joacă viitorul județului Iași.
Dan DIMA
România are aproape 3.200 de comune, născute într-o epocă industrială și menținute artificial într-o realitate care le-a depășit. De 57 de ani, niciun guvern nu a avut curajul unei reforme administrative autentice. Între timp, comunele-fantomă continuă să trimită bugete, să întrețină funcționari și să supraviețuiască în statistici. Nord-Estul țării devine simbolul unei Românii care nu și-a recalibrat realitatea.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!