INCHIDE

„Cine e acest Copil?", un concert de Crăciun, pentru suflet

„Cine e acest Copil?
„Cine e acest Copil?
„Cine e acest Copil?
„Cine e acest Copil?

În luna decembrie, așa cum deja suntem obișnuiți, o mare parte din energia artiștilor de peste tot se concentrează pe realizarea evenimentelor caracteristice Crăciunului. Fie că îl privim ca pe o sărbătoare cu specific  religios sau cultural, el prilejuiește o multitudine de manifestări ale Frumosului. Dintre acestea, am ales participarea la un eveniment muzical, cu un titlu sugestiv: Cine e acest copil? Corul și orchestra Adoramus din Iași, alături de Corul de copii Armonia Kids și o serie de soliști, și-au unit resursele pentru a crea o seară muzicală memorabilă. Ei nu doar au încercat, ci au și izbutit să răspundă la întrebarea „Cine e acest copil?”, pornind de la cuvintele profetului Isaia: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Biblia, trad. D. Cornilescu, Isaia 9.6). Pe parcursul concertului a revenit, atât în discurs, cât și în muzică, unul dintre numele Mântuitorului, ca un laitmotiv  plin de semnificație: Emanuel – Dumnezeu este cu noi. De altfel titlul spectacolului s-a reflectat și în titlul uneia dintre piesele interpretate, semnate de compozitorul american James R. Murray.

Evenimentul, desfășurat sub bagheta dirijorului Samuel Istrate și beneficiind de  pregătirea muzicală asigurată de Maria Moșuți (care a îndeplinit, de asemenea, rolurile de promotor și coordonator al evenimentului), a fost susținut la Iași și Suceava în două seri consecutive, respectiv 15 și 16 decembrie, în unele dintre cele mai generoase săli, permițând prezența unui public numeros (Sala Agora din Iași și Sala Regatto din Suceava).

Concertul a fost conceput ca un spectacol unitar, compact, în care muzica și cuvântul s-au împletit cu măiestrie. Naratorul David Reguş a oferit sens prin cuvânt discursului muzical. Vocea sa deopotrivă profundă și caldă a rezonat în auzul spectatorilor ca într-o veritabilă poveste. Intervențiile au fost nu doar potrivite ca tranziție între momentele muzicale, dar mai ales un liant măiestrit conceput, inspirat și inspirator. Repertoriul muzical a fost variat și atractiv, selectat din catalogul compozitorilor români și nu numai, incluzând titluri de Antonio Vivaldi, Dumitru Georgescu-Kiriac, Nicolae Moldoveanu, John Rutter sau Pietro Yon. Orchestrațiile ce au îmbrăcat compozițiile au reușit să stârnească emoții în rândul publicului și să atingă auzul prin armonii inedite, în culori și expresii de la liric la dramatic, de la lumină la obscur, într-un fir epic ce trece dincolo de simpla relatare, către cele mai profunde cotloane ale gândului și credinței. Concertul a fost deschis de o lucrare cu aspect profund narativ. Tabloul biblic al vieții și misiunii Mântuitorului Iisus a fost imaginat de compozitoarea Monica Turtoi în lucrarea În zbucium și zgură, cu un aranjament muzical de Silviu Bratu. Orchestra simfonică a creionat aici și pe tot parcursul serii un discurs epic, aproape tangibil, susținut de sonoritățile atât de diverse și de vibrația expresivă.

Concertul a fost conceput într-o manieră realmente variată din punct de vedere al timbralității. Am avut, pe de o parte, ocazia de a asculta Corul de copii acompaniat la pian de Ioana Moşuți, precum și Corul Adoramus, atât în versiune acapella, cât și cu acompaniament instrumental. Vocile curate, luminoase ale copiilor, au fost acompaniate și de bătăile din palme. Astfel, muzica lor a căpătat o notă ludică, ce a asigurat elementul atractiv și pentru publicul foarte tânăr din sală. Prezența copiilor artiști s-a făcut simțită nu doar în cor, ci și în plan instrumental; foarte tânărul violoncelist Mathias Țîrcă, s-a alăturat ansamblului orchestral, cu o serie de intervenții pline de prospețime. Încurajarea artiștilor tineri de a ieși în lumina reflectoarelor este, în acest context, mai mult decât salutară. În desfășurarea spactacolului am mai ascultat și piese instrumentale, dar și lucrări cu soliști vocali (Ruben Mureșan, Maria Moșuți, Ligia Sava, Beatrice Rotopănescu, Betuel Zetu și Adela Anton). De altfel, solistul invitat, tenorul Ruben Mureșan și-a oferit și darul muzical, dar și pe cel oratoric, într-un discurs concentrat, sprijinit pe povestea vieții omului Iisus.

Un astfel de eveniment desfășurat în preajma sărbătorilor nașterii lui Iisus Hristos a venit ca împlinirea unei nevoi reale de a le aminti oamenilor să-și îndrepte gândurile către suflet și credință, către căutarea păcii inimii. La final, ca într-un imn românesc al Crăciunului, publicul a fost invitat să-și alăture vocile ansamblului de muzicieni într-un înălțător colind O, ce veste minunată. Cine a fost în sală cel mai probabil a trăit o experiență deosebită, emoționantă, care va rămâne imprimată în suflet o bună bucată de vreme.

 

Ligia FĂRCĂȘEL

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!