INCHIDE

A oferit mită unui polițist botoșănean și s-a ales cu o sumedenie de probleme

A oferit mită unui polițist botoșănean și s-a ales cu o sumedenie de probleme

* agentul de poliție a refuzat propunerea conducătorului auto și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani * totodată, acesta a luat măsura sancționării contravenționale cu amenda în cuantumul de 4.050 de lei și a aplicat măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 120 de zile

Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, duminică, de către un agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani - Poliția orașului Darabani, despre faptul că în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu un coleg,  pe raza localității Smârdan, comuna Suharău, județul Botoșani, au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de o persoană în vârstă de 51 ani, întrucât acesta depășise limita legală de viteză pentru acel sector de drum, circulând cu 122 km/h (+72km/h ) peste limita legală.

În momentul în care unul dintre agenții de poliție se afla pe bancheta din spate a autospecialei de poliție, conducătorul auto s-a deplasat în dreptul portierei din partea dreapta spate, ocazie cu care i-a promis și i-a oferit acestuia suma de 1000 de lei, cu titlul de mită, sumă de bani pe care a împăturit-o în procesul-verbal de sancționare a contravenției și a introdus-o în locașul portierei dreapta spate, pentru a-i determina pe agenții de poliție să-i elibereze o dovadă cu drept de circulație.

Agentul de politie a refuzat propunerea conducătorului auto și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani. Totodată acesta a luat măsura sancționării contravenționale cu amenda în cuantumul de 4.050 de lei și a aplicat măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 120 de zile. 

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun. Carmen DEACONU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!