„Sclipitori, dar greu de gestionat”. Copiii Iașului modern între ecrane, visuri și părinți grăbiți

* în școlile și grădinițele din Iași, tot mai mulți profesori și părinți vorbesc despre o nouă generație de copii — isteți, curioși, creativi, dar tot mai greu de gestionat emoțional * ce se ascunde în spatele agitației lor și de ce părinții, oricât de iubitori, se simt tot mai depășiți?

Într-o sală de clasă din centrul Iașului, vocile copiilor se ridică precum un cor dezordonat. Fiecare are ceva de spus, fiecare vrea să fie auzit. „Sunt minunați, dar e o provocare să-i aduci într-un punct de calm”, spune cu un zâmbet blând învățătoarea Marina Lupu. „Au o inteligență vie, gândesc rapid, fac conexiuni pe care nu le vezi la generațiile trecute. Dar în același timp, le lipsește răbdarea. Se aprind ușor, se sting repede. Par mereu obosiți de la cât trăiesc într-o zi”.

Profesorii din Iași confirmă un fenomen pe care îl resimt și colegii lor din alte orașe: copiii de azi sunt sclipitori, dar agitați. Creativi, dar greu de așezat. Au o energie mentală uriașă, însă un echilibru emoțional fragil. „Dacă în urmă cu 15 ani aveam elevi care se plictiseau de teme, acum îi avem pe cei care se plictisesc de tăcere”, explică Anca Brătescu, profesoară de limba română. „Îi simt tensionați. Vorbesc mult, gândesc repede, dar nu mai pot asculta. Trăiesc ca într-un flux continuu de imagini, sunete, distrageri. Nu mai știu cum e să stea pur și simplu și să respire”.

Părinții, la rândul lor, se confruntă cu o vinovăție tăcută. Mulți recunosc că ritmul vieții moderne le-a furat prezența. „Mă simt prinsă între două lumi,” mărturisește Ioana, 38 de ani, manager într-o companie IT din Iași. „La muncă trebuie să fiu eficientă, concentrată, fără greșeli. Când ajung acasă, fiul meu vrea toată atenția mea. Și o merită, dar nu mai am energie. Îmi spune: Mami, tu nu mă vezi!... și are dreptate. Îl văd, dar nu-l pot cuprinde”.

Alina, o altă mamă din Iași, spune că fetița ei de opt ani „vorbește ca un om mare” și pune întrebări care o lasă fără replică. „Mă întreabă de ce oamenii nu mai zâmbesc sau de ce trebuie să mergem mereu repede. E profundă, dar și neliniștită. Dacă o las cinci minute fără activitate, începe să caute ceva nou, ceva care s-o consume. Nu știe să stea în liniște. Eu cred că e o problemă de generație, nu de educație”.

Hipercontectare și hiperstimulare permanentă

Psihologii din oraș confirmă această realitate. „Copiii de azi trăiesc într-o hiperconectare constantă. Au acces la informații nelimitate, dar foarte puțină structură interioară. Creierul lor e ca un motor performant într-o caroserie fragilă. Reacționează intens la orice stimul, dar nu știu cum să proceseze emoțiile care urmează. Aici e marea provocare a părinților și profesorilor — să le ofere ritm, limite și căldură, fără să le stingă curiozitatea”, spune psihoterapeutul Letiția Popa.

În același timp, cadrul educațional încearcă să se adapteze. În unele școli ieșene, orele încep cu momente de respirație, jocuri de liniște sau exerciții de conștientizare. În alte locuri, dascălii lucrează cu copiii la dezvoltarea empatiei — un concept tot mai invocat, dar tot mai greu de atins. „Mulți copii nu știu să interpreteze expresiile faciale, pentru că au trăit mai mult în fața ecranului decât printre oameni. De aceea, încercăm să le vorbim despre emoții simple: cum arată tristețea, cum se simte bucuria, ce înseamnă să aștepți rândul tău”, continuă Anca Brătescu.

Paradoxal, copiii de astăzi au totul la îndemână — informație, instrumente, posibilități — dar pierd ceea ce odinioară venea firesc: liniștea de a fi. „Nu e vina lor. Trăiesc într-un timp care le cere să fie mereu pe fază, mereu buni, mereu în mișcare. Dar nicio minte, oricât de sclipitoare, nu se poate aprinde fără pauze. Copilăria are nevoie de răgaz, nu doar de performanță”, a conchis psihoterapeutul Letiția Popa.

Maura ANGHEL