A7 rămâne la porțile Iașului. Tronsonul Mircești – Pașcani trece din PNRR la bugetul de stat!
* specialiștii susțin că scenariul maxim realist pentru 2026 ar fi ca A7 să ajungă până în zona Săbăoani, la nord de Roman, în decembrie * asta ar însemna însă că ultimul lot, Mircești - Pașcani, ar putea rămâne nefinalizat * schimbarea sursei de finanțare, din PNRR la bugetul de stat, ar reprezenta o presiune scăzută asupra constructorului
România intră în linie dreaptă cu PNRR, dar o parte importantă din autostrăzile promise prin acest program riscă să rămână în urmă. Din cei 132,4 kilometri de autostradă care mai trebuie finanțați prin PNRR, doar 45,9 kilometri sunt estimați pentru inaugurare până la 31 august 2026. Pentru ceilalți 86,5 kilometri, autoritățile promit finalizarea până la sfârșitul anului, însă cei care monitorizează marile șantiere de infrastructură sunt mult mai sceptici.
Miza este uriașă: 31 august este termenul-limită pentru finanțarea PNRR, iar CNAIR anunță că va plăti din fondurile europene doar lucrările efectiv realizate până la această dată. Ce rămâne de executat va trebui susținut de la bugetul de stat.
Prima veste bună vine de pe A7, tronsonul Adjud–Bacău. Cei 45,9 kilometri rămași din această secțiune ar putea fi deschiși circulației în jurul datei de 31 august – 1 septembrie, după ce alte loturi din A7 au fost deja date în trafic. Dar adevărata problemă începe mai la nord…
A7 Bacău - Pașcani, prea departe de final
Cei 77,38 kilometri dintre Bacău și Pașcani sunt împărțiți în trei loturi, toate construite de asocierea UMB Spedition - SA&PE Construct - Tehnostrade. Deși termenul contractual indica finalizarea la sfârșitul lui 2025, realitatea din teren este mult diferită.
Loturile Săucești - Trifești și Trifești - Gherăiești au depășit doar aproximativ 65%, în timp ce Mircești - Pașcani se află în jurul pragului de 50%.
Autoritățile susțin că lucrările vor fi terminate până la sfârșitul lui 2026. Asociația Pro Infrastructura avertizează însă că schimbarea sursei de finanțare poate lovi direct în ritmul șantierelor. „Se pierde finanțarea prin PNRR”, avertizează Ionuț Ciurea, care estimează că alocările de la bugetul de stat ar putea veni mult mai lent, iar constructorul nu ar mai avea aceeași presiune pentru accelerarea lucrărilor.
Potrivit acestuia, scenariul maxim realist pentru 2026 ar fi ca A7 să ajungă până în zona Săbăoani, la nord de Roman, în decembrie. Asta ar însemna însă că ultimul lot, Mircești - Pașcani, ar putea rămâne nefinalizat.
România pierde trenul PNRR, dar autostrăzile nu dispar
La vest, segmentul Margina - Holdea, de numai 9,13 kilometri, este ultimul punct lipsă de pe traseul A1 dintre Sibiu și Ungaria. Proiectul include aproximativ 2,5 kilometri de tuneluri, iar stadiul fizic a ajuns la circa 72%.
Constructorul UMB lucrează intens, însă termenul de finalizare nu coincide cu cel al PNRR. CNAIR susține că proiectul poate fi dus la capăt până la sfârșitul lui 2026.
Autoritățile insistă că nu se abandonează lucrările, ci se schimbă sursa de finanțare. Banii pentru ceea ce nu va fi gata la 31 august vor trebui însă suportați de bugetul național. Problema este ritmul.
PNRR a pus o presiune uriașă pe constructori. După dispariția acestei presiuni, există riscul ca șantierele să încetinească exact atunci când România are nevoie să le accelereze.
Deocamdată, însă, între promisiunea „până la sfârșitul anului” și realitatea de pe șantiere rămân zeci de kilometri de asfalt, poduri, noduri rutiere și lucrări care trebuie încă terminate. Daniel BACIU