INCHIDE

Accidentul cu trei morți de la Iași comis de solista de muzică populară: s-au cerut daune de peste 5 milioane de euro. Cât au aprobat judecătorii

Accidentul cu trei morți de la Iași comis de solista de muzică populară: s-au cerut daune de peste 5 milioane de euro. Cât au aprobat judecătorii

Accidentul cu trei morți de la Iași comis de solista de muzică populară: s-au cerut daune de peste 5 milioane de euro. Cât au aprobat judecătorii

 Accidentul cu trei morți de la Iași comis de solista de muzică populară: s-au cerut daune de peste 5 milioane de euro. Cât au aprobat judecătorii

Zeci de persoane au cerut daune morale după un accident soldat cu trei morți. Cele 45 de părți civile din proces au cerut în total peste 5,2 milioane euro ca despăgubiri.

 „În mod evident, legiuitorul civil nu a dorit despăgubirea tuturor persoanelor cu care victima infracțiunii a stabilit, în cursul vieții, legături de afectivitate, ci doar a acelora cu care a fost în relații atât de strânse încât decesul său determină o suferință incomensurabilă și o afectare semnificativă a situației familiale, profesionale sau sociale, aptă să impună necesitatea unei compensații financiare”, au apreciat judecătorii, care au dispus respingerea majorității cererilor.

În final, cuantumul daunelor aprobate a fost de aproape 20 de ori mai mic.

Accidentul produs pe 21 ianuarie 2021 a fost provocat de o tânără de doar 18 ani, aflată în posesia permisului de conducere de doar 6 luni. Adelina Năstase se afla la volanul unui Opel, pe locul din dreapta-față aflându-se mama sa, iar pe bancheta din spate, tatăl, un unchi și soția acestuia. Automobilul venea dinspre Țibănești, pe DJ 246. În Scânteia, la intersecția cu DJ 248, tânăra a vrut să vireze stânga. Pe șosea se apropia un tir, dar lipsa de experiență a făcut-o pe șoferiță să aprecieze că are timp să treacă. Nu a oprit la indicatorul „STOP” și a intrat în intersecție. Opelul a fost lovit în plin, în partea din spate, de autocamion.

  Tirul avea doar 50 km/h. Impactul a fost însă teribil

 Deși tirul nu avea o viteză decât de aproximativ 50 km/h, impactul a fost teribil. Autoturismul a fost avariat în proporție de 85%, lovindu-se de un cap de pod și fiind proiectat într-o poartă metalică. Toate cele trei persoane aflate pe bancheta din spate au fost rănite grav, decedând înainte de sosirea medicilor. Cabina tirului a fost puternic deformată, șoferul reușind cu greu să coboare. Acesta a observat scurgeri de combustibil, așa că a decuplat bateria. Mama șoferiței nu a apucat decât să vadă o mașină venind din dreapta, trezindu-se încarcerată în mașină și auzindu-și fiica, plină de sânge, cum o implora să iasă din autoturism. Și-a pierdut apoi cunoștința, revenindu-și abia după 5 zile, la spital.

CITESTE SI: Proces inedit la Iași: cere pensie specială militară și despăgubiri de 50.000 lei la stat pentru suferințele îndurate pe perioada armatei obligatorii de un an, făcute în 1996

Șoferița și-a recunoscut vina, magistrații Judecătoriei apreciind că ei îi revine întreaga culpă. Șoferul tirului nu greșise cu nimic, iar din expertiza efectuată nu se putea conchide că victimele ar fi putut supraviețui dacă purtau centura de siguranță. Magistrații ieșeni evită aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenție în cazul uciderii din culpă, cu excepția situației în care este vorba de un șofer beat sau fără permis. Și de această dată ei au raționat la fel, condamnând-o pe Adelina Năstase la 3 ani de închisoare, maximul de pedeapsă până la care se mai putea dispune suspendarea executării.

Afectați de accident: nepoți, frați, surori, nepoți de frați și o cumnată

Mai complicată a fost luarea unei decizii în privința daunelor civile. În afara mamei și surorii șoferiței, ca și a celor doi fii ale unchiului și mătușii decedate, s-au constituit părți civile numeroase alte rude ale acestora, nepoți, frați, surori, nepoți de frați și o cumnată. În total, cele 45 de părți civile au solicitat daune de 5,22 milioane euro. Magistrații Judecătoriei au operat o selecție între părțile civile. Doar 16 dintre acestea vor primi daune, în sumă totală de 280.000 euro.

„Dacă în cazul soțului, părinților, copiilor și nepoților, fraților și surorilor, suferințele sunt prezumate, derivând din simpla existență a faptei penale soldate cu moartea rudei lor apropiate, în cazul persoanelor care nu fac parte din acest grup e necesară o dovadă certă a consecințelor negative care le-au fost provocate”, și-au justificat magistrații decizia.

Sentința Judecătoriei nu este definitivă, procesul urmând să se reia la începutul lunii februarie, în fața Curții de Apel. Doar părțile civile au declarat apel, șoferița și procurorii acceptând sentința judecătorilor. Despăgubirile, care vor fi fixate definitiv de Curtea de Apel, urmează să fie plătite de Euroins România SA, societate aflată în lichidare judiciară.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!