Aflat la câțiva kilometri de Iași, conacul Rosetti-Solescu, locul maiestuos al copilăriei Elenei Cuza, a ajuns o ruină

Dacă te abați preț de câteva sute de metri de la drumul național care face legătura dintre Vaslui și Iași, la Solești, spre școala din localitate și către biserica veche a satului, trebuie să-ți sară în ochi zidurile ponosite ale Conacului Rosetti – Solescu, loc încărcat de istorie, în care și-a petrecut anii copilăriei Elena Cuza, relatează Agerpres.

Odinioară impunător și plin de farmec, ascunzând povești pe care unii dintre săteni încă le mai păstrează în amintire, conacul, declarat monument istoric, a ajuns o ruină. Locul în care micuța Elena, cea care avea să devină soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza și prima Doamnă a Principatelor Unite, își purta pașii în urmă cu 200 de ani, stă acum să se prăbușească. Zidurile i s-au măcinat sub povara timpului, ferestrele și ușile au dispărut, iar pereții interiori, în trecut acoperiți cu tablouri sau oglinzi scumpe, sunt acum ‘împodobiți’ cu mesaje de iubire, graffiti sau chiar cuvinte obscene – semne usturătoare și pestrițe ale unor timpuri în care istoria pare tot mai puțin prețuită.

De ani buni, autoritățile locale încearcă să preia clădirea de la moștenitorii familiei Rosetti-Solescu, stabiliți în străinătate. De-a lungul anilor s-au făcut expertize ale clădirii, s-au stabilit valori, s-au purtat discuții, s-au căutat soluții, s-au dus mici războaie, dar lucrurile sunt în continuare blocate. Renovarea nu ar putea fi susținută financiar de Primăria comunei Solești, dar un pas important ar putea fi preluarea clădirii. Doar că această misiune nu e deloc una ușoară. 

Moștenitorii au solicitat o contraexpertiză, dar vor mai mulți bani și noi nu-i putem plăti. Avem permanent discuții cu avocatul moștenitorilor, a fost chiar și în luna decembrie la noi. Ne dorim să preluăm conacul și să găsim o soluție pentru a-l recondiționa, să-l dăm către cineva care poate susține financiar reparațiile. În fiecare zi cade câte o cărămidă, se distruge. Din bugetul primăriei nu am putea face reparațiile, oricum. Cred că nici din bugetul județului nu s-ar putea, dar am putea găsi o posibilitate dacă reușim să preluăm clădirea”, a declarat, pentru Agerpres, viceprimarul comunei Solești, Daniel Ababei.

Copiii trec zilnic pe lângă clădirea ponosită în drum spre Școala Gimnazială „Theodor Rosetti” din Solești, la fel ca sătenii care se duc la biserica din sat. Cu toții o văd ca pe o rudă muribundă cu prezența căreia s-au obișnuit dar pentru care nu pot face nimic. În fiecare an, pe 24 ianuarie, la Solești, locul unde Elena Cuza este înmormântată, se face o slujbă de pomenire în memoria sa, iar oamenii care se adună să-i aducă un omagiu Primei Doamne a României ajung să vorbească inevitabil despre faptul că un simbol al locurilor e la un pas să dispară.

Prezent la slujba de pomenire a Doamnei Elena Cuza de anul acesta, Ionel Bujor, localnic din Solești, spune cu mândrie că bunica lui a fost servitoare la conac și a auzit în copilărie fel și fel de povești de la palat.

„Bunica mea a fost fată de curte aici la Elena Cuza, venea și ajuta la treburi. Îmi povestea cum era pe atunci, mi-a zis că era o fântână arteziană frumoasă, că aici s-a găsit o sabie a domnitorului Cuza. Pentru mine e chiar un motiv de mândrie, peste tot pe unde merg spun că vin de la Solești și cred că leagănul civilizației de aici a plecat”, mărturisește localnicul.

Oamenii își amintesc că prin anii 1960 – 1965 clădirea era încă viguroasă și falnică, iar interioarele păstrau vechile sobe, marmura, covoarele sau elemente de mobilier. În balconul clădirii, prăbușit acum, s-au organizat o vreme serbările școlarilor, iar pentru sătenii mai în vârstă locul e încă fascinant și de aceea acceptă cu greu gândul că nu se poate face nimic pentru salvarea lui.

Dascălii din Solești și-au făcut o misiune din a-i învăța pe tineri că personalitatea Elenei Cuza trebuie păstrată în memorie și cinstită.

„Le vorbim mereu copiilor despre istoria acestor locuri și îi îndemnăm ca oriunde se vor duce să spună cu mândrie unde-și au obârșia și cum sunt legate aceste meleaguri de personalitatea Primei Doamne a României. Ea nu s-a născut aici, a venit de la vârsta de doi ani. Conacul s-a construit în 1825, iar Elena Cuza a venit în 1827 și a stat până la vârsta de 7 ani. Chiar acum câteva zile discutam cu copiii la clasă și ei m-au întrebat de ce conacul a ajuns așa. Le-am spus că această clădire a funcționat o vreme ca școală, chiar mama mea a învățat aici, apoi a fost sediul CAP-ului. După 1947 a început să se deterioreze. Copiii merg acolo, îmi mai spun când mai cade câte o grindă, mai găsesc lucruri care le trezesc curiozitatea. Poate se va reuși reabilitarea acestui monument, dar până atunci noi trebuie să le vorbim elevilor despre cine a fost Elena Cuza și ce a reprezentat în istorie”, spune profesorul de istorie Ioan Bojoagă.