AI-ul lasă fără joburi juniorii din IT. Ce se vede deja la Iași
* marile companii IT&C din Iași au încheiat 2025 cu aproape 300 de angajați mai puțin, în timp ce piața muncii din 2026 arată o competiție tot mai dură pentru tineri * AI preia exact o parte dintre sarcinile cu care juniorii intrau până acum în industrie
Scriere de cod simplu, documentație, testare, căutarea erorilor, procesarea datelor sau suportul tehnic de prim nivel. Munca de început din IT este tocmai zona în care inteligența artificială poate prelua cel mai repede sarcini. Pe 8 și 9 octombrie, când la Iași companiile discută despre integrarea AI, adevărata întrebare este câte joburi de junior mai supraviețuiesc acestei transformări.
Aproape 300 de oameni mai puțin în marile firme IT din Iași
Digital&Sustenabil 2026 are loc pe 8 și 9 octombrie la Iași, sub conceptul „mAIndset”. Microsoft, Bitdefender și alte companii discută despre utilizarea AI, infrastructură și transformarea organizațiilor.
În piața locală, schimbarea se vede deja în cifre. Cele mai mari zece companii IT&C din Iași au avut în 2025 afaceri cumulate de 1,56 miliarde de lei și profit de 63,5 milioane de lei, dar au lucrat cu aproape 300 de oameni mai puțin. Numărul mediu de angajați a coborât la 5.948. Opt dintre cele zece companii și-au crescut cifra de afaceri, iar nouă au avut profituri mai mari decât în 2024.
Nu înseamnă că AI a eliminat direct cele 300 de posturi. Sunt și restructurări, reorganizări sau efecte ale pieței globale. Dar imaginea este clară: industria produce aproape aceiași bani cu mai puțini oameni.
Amazon Development Center Romania, cel mai mare angajator tehnologic din Iași, a coborât de la 4.234 de angajați în 2022 la 3.166 în 2025, cu peste o mie mai puțini. Focality a crescut în 2025 la 147,8 milioane de lei cifră de afaceri, deși numărul angajaților s-a redus de la 51 la 46, iar Centric a ajuns la 314 salariați, cu 14,7% mai puțini.
În 2026, concurența pentru primul job a explodat
Datele recente din piața muncii arată cât de complicată a devenit intrarea în carieră.
În primele opt luni din 2026, pe eJobs au fost înregistrate peste 9 milioane de aplicări, cu 28% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025 și cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Pentru cele 143.000 de joburi publicate, media a ajuns la 63 de candidați pentru fiecare poziție.
Aproximativ 100.000 de locuri de muncă s-au adresat candidaților entry-level sau fără experiență. Și totuși, 75% dintre tinerii de 18–24 de ani spun că le este mai greu să se angajeze decât anul trecut. Pentru 58,6%, principala problemă este că angajatorii cer experiență inclusiv pentru pozițiile de junior.
Mai interesant: 55,9% dintre tinerii chestionați cred că automatizarea a redus deja oferta de joburi, deoarece o parte dintre activitățile specifice rolurilor entry-level sunt realizate de AI.
Juniorul trebuie să știe deja ce știa un senior
Aceeași tendință apare în PwC AI Jobs Barometer 2026, studiu care a analizat peste un miliard de anunțuri de angajare. Joburile care solicită competențe AI au crescut cu 69% în cinci ani, față de numai 9% pentru piața muncii în ansamblu.
Pentru 2,4 milioane de poziții entry-level analizate, rolurile cele mai expuse la AI cer de șapte ori mai frecvent competențe considerate până acum de nivel senior: judecată profesională, creativitate, leadership sau capacitatea de a lua decizii.
AI nu trebuie să concedieze un junior pentru a-i elimina jobul. Este suficient ca postul să nu mai fie deschis, iar munca să fie împărțită între un senior și un instrument AI.
Dan DIMA