Amenzi de 28.000 de lei după incidentele din Piața Unirii
* jandarmii au deschis şi un dosar penal
Manifestările organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române nu au fost lipsite de incidente. Jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău au aplicat sancţiuni în valoare totală de 28.000 de lei şi au întocmit acte de sesizare penală, în urma faptelor constatate în timpul şi după evenimentele din 24 ianuarie.
Potrivit Jandarmeriei, în data de 24 ianuarie, în timpul manifestărilor din municipiul Iaşi, un bărbat din Bucureşti, care făcea parte dintr-un grup organizat, a fost amendat cu 1.000 de lei pentru provocare şi participare la scandal.
Tot în aceeaşi zi, jandarmii au întocmit documentele necesare pentru sesizarea organelor de urmărire penală pe numele unui alt bărbat, cercetat pentru “port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”.
Ziua de 25 ianuarie a adus cele mai multe sancţiuni. Jandarmii au aplicat 14 amenzi în valoare totală de 27.000 de lei. O singură persoană a primit două amenzi, în total, de 11.000 de lei: una de 10.000 de lei pentru organizarea şi desfăşurarea unei adunări publice interzise, şi o alta de 1.000 de lei pentru provocare şi participare la scandal.
Alte opt persoane au fost amendate cu 16.000 de lei, din care o amendă de 5.000 de lei a fost dată pentru iniţierea unor acţiuni violente menite să tulbure adunarea publică. Celelalte 11 sancţiuni, în valoare totală de 11.000 de lei, au vizat fapte precum „tulburarea ordinii publice şi proferarea de injurii”.
Reprezentanţii Grupării Mobile a Jandarmeriei Bacău precizează că verificările continuă pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care pe durata manifestărilor din 24 ianuarie desfăşurate la Iaşi ar fi exercitat presiuni asupra dispozitivului de ordine, ar fi incitat la violenţă, ar fi adresat injurii şi ar fi manifestat lipsă de respect faţă de simbolurile naţionale.
Totodată, forţele de ordine au transmis mulţumiri participanţilor care au respectat recomandările jandarmilor şi au ales să îşi exprime opiniile în mod paşnic. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!